1.3 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Primăria Bistrița va cheltui 80.000 de lei pentru o evaluare financiară și de personal externă

Consiliul Local Bistrița s-a întrunit astăzi în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat și o rectificare bugetară. Primăria va scoate din buzunar 80.000 de lei pentru auditul financiar și de personal. „Probabil că banii vor fi de ajuns, poate că nu vor fi, este prematur să mă pronunț”, spune primarul Ioan Turc.

Consilierii locali ai municipiului Bistrița au fost convocați astăzi la o ședință extraordinară. Pe ordinea de zi s-a aflat și o rectificare bugetară.

Consiliul Local a alocat suma de 80.000 de lei pentru un audit financiar și de personal în urma căruia cheltuielile și activitatea administrației publice să fie eficientizate.

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a anunțat, încă din campania electorală, că va face un audit financiar și de personal după preluarea mandatului.

Edilul municipiul a fost interpelat de consilierul local Andrei Kozuk (PSD) și l-a rugat pe acesta să menționeze dacă suma de 80.000 de lei a fost fundamentată în vreun fel sau este pur și simplu doar apreciată. De asemenea, Kozuk l-a întrebat pe Ioan Turc dacă banii vor ajunge pentru că există posibilitatea ca această sumă să nu fie suficientă.

„Apreciez faptul că domnul consilier Kozuk este de acord cu necesitatea de a contracta un serviciu de auditare financiară. Vom vedea care este cea mai potrivită formulă. În ceea ce privește auditarea pe personal sunt absolut sigur că toți consilierii locali vor fi de acord că deciziile pe care le vom lua trebuie să fie foarte bine fundamentate. Nu putem dispune aleatoriu, avem nevoie de determinări cât se poate de precise. Ori o firmă de specialitate pe audit de personal poate să facă acest lucru. În ceea ce privește valoarea sumelor, da ele sunt apreciate, ca să folosesc sintagma domnului Kozuk. Am avut diferite discuții în țară cu primari. Am încercat să evaluăm cât putem de corect, dar și de repede sumele pentru aceste două tipuri de audit. Probabil că banii vor fi de ajuns, poate că nu vor fi, este prematur să mă pronunț. Am lucrat pe repede înainte și recunosc acest lucru”, a declarat Ioan Turc.

Discuțiile purtate pe marginea alocării sumei de 80.000 de lei pentru audit financiar și de personal, pot fi urmărite în materialul video de mai jos începând cu minutul 1:11:00.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...