Premieră, azi, 14 octombrie: Un spectacol de teatru extraordinar, intitulat „Celule de Bază” și inspirat de povești reale, culese din Telciu, despre familii și migrații poate fi urmărit chiar astă-seară, în cadrul unui eveniment online organizat de Casa Tranzit din Cluj.
O echipă de artişti din Bucureşti şi Cluj au făcut repetiţii, în ultimele două luni de zile, pregătind un spectacol bazat pe poveşti reale despre familii din mediul rural.
Toamna trecută Petro Ionescu (dramaturgă) şi Raul Coldea (regizor) au mers în turneu în mai multe oraşe cu spectacolul-lectură Celule de bază, creat în urma rezidenţei lor artistice în Telciu, Bistriţa-Năsăud.
Acum, textul a fost pus în scenă și urmează să fie vizionat în cadrul unui turneu virtual care vizează publicul mai multor oraşe.
„În 2019 aveam planuri mari: ne propusesem să jucăm spectacolul Celule de bază la Cluj, Bârlad, Piatra Neamţ, Telciu şi Bucureşti.
Însă pandemia COVID-19 ne-a tăiat un pic avântul.
Pentru că ne dorim în continuare să ajungem la publicurile din aceste comunităţi, dar vrem şi să fim cu toţii în siguranţă, am decis cu echipa să facem un turneu virtual”, a explicat Laura Trocan – coordonatoarea proiectului.
Turneul virtual începe astăzi, 14 octombrie 2020.
Spectacolul este filmat şi montat într-un format special pentru mediul online şi va fi accesibil public, în mod gratuit, în cadrul celor 5 evenimente online care vor fi realizate şi promovate cu sprijinul partenerilor locali: Primăria Telciu, Teatrul V. I. Popa și Asociația Constantin Hamangiu (Bârlad), Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Centrul de Teatru Educațional Replika (Bucureşti) și Casa Tranzit (Cluj-Napoca).
Premiera are loc chiar astăzi, 14 octombrie, în cadrul unui eveniment online organizat de Casa Tranzit ca parte din programul TRANZIȚII / program euroregional de artă contemporană.
Mâine, 15 octombrie urmează o difuzare online în parteneriat cu Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, urmată de o discuţie online între spectatori şi artiştii din proiect.
„La final de lună, pe 31 octombrie, cu sprijinul partenerilor locali vom difuza spectacolul în comunitatea bârlădeană, unde vom avea şi o difuzare pentru un grup de elevi. Turneul online se va încheia cu o difuzare specială pentru comunitatea din Telciu, de unde au pornit poveştile din spectacol, precum şi un eveniment online la Bucureşti”, au mai precizat organizatorii.
Mai multe detalii – pe pagina de Facebook: www.facebook.com/CuleseDinTelciu sau pe website-ul proiectului.
Spectacolul Celule de bază este produs în cadrul proiectului Familii și migrație. Perspective din rural, ca urmare a documentării realizate în cadrul rezidențelor Culese din Telciu 2019 de Petro Ionescu și Raul Coldea.
Echipa proiectului:
- Concept și dramaturgie: Petro Ionescu & Raul Coldea
- Cu: Ioana Chițu, Bianco Erdei, Lucia Mărneanu
- Scenografia: Hermina Csala
- Muzica: Adrian Cimpoeșu / Văzduh
- Costume: Lanelka
Coordonatoare: Laura Trocan
Emil Florea: tehnician
Adina Marincea: comunicare
Mulțumiri speciale: Victor Mureșan (Coco), Gabriela Elena Herța, George Valeriu Henciu și tuturor persoanelor care au participat la documentare în perioada mai-iunie 2019.
Proiectul este produs de Centrul pentru Studierea Modernității și a Lumii Rurale și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și Primăria și Consiliul Local Telciu.