0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Via Transilvanica, traseul de drumeții pus pe picioare de Tășuleasa Social, a ajuns la 800 de kilometri!

Un vis se transformă, cu pași mici, în realitate! Via Transilvanica a ajuns la 800 de kilometri. Tășuleasa Social, asociația care se află în spatele proiectului, marchează cei 800 de kilometri în Sibiu, care, în premieră pentru România, a fost ales Capitala Europeană a Drumeției în 2021.

Tășuleasa Social a ajuns cu Via Transilvanica în județul Sibiu, unde vor fi marcați și finalizarea a 800 de kilometri din traseul de drumeție care străbate țara și totalizează aproape 1.000 de kilometri.

Reușita este cu atât mai savurată de asociația din Pasul Tihuța, cu cât în 2021, Sibiul va fi, în premieră pentru România, Capitala Europeană a Drumeției.

„Ceea ce credem noi despre ultimele săptămâni de muncă este că avem proiectul potrivit, în locul și momentul potrivit. Via Transilvanica a ajuns pe teritoriul județului Sibiu conform planului inițial de acum doi ani și să spunem că întâmplarea, deși nimic nu este întâmplător în ceea ce privește acest drum al nostru, face ca Sibiul a fost ales, în premieră pentru România, Capitala Europeanăa Drumeției în anul 2021. Ce înseamnă asta pentru un proiect ca al nostru și în mod direct pentru România, este că ni se oferă oportunitatea de a face niște pași importanți în direcția unui nou tip de turism care promovează ceea ce reprezintă cu adevărat istoria, cultura și bineînțeles geografia țării noastre”, a precizat, pe Facebook, Tibi Ușeriu.

Cei 800 de kilometri de traseu și cei 115 kilometri din tronsonul Sibiu vor fi marcați în weekend, la Biertan.

„Nu ne-am fi imaginat asta acum doi ani. Nu ne-am fi gândit nici la toate lucrurile bune care s-au întâmplat și nici la piedicile pe care le-am depășit împreună. Toate aceste lucruri și probabil multe altele ating din când în când niște puncte culminante prin inaugurările diferitelor tronsoane”, mai completează sportivul, care s-a implicat direct în acest proiect, de la debutul său.

Foto: Tibi Ușeriu

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...