0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Doris Rai: Candidații independenți, schimbarea de care are nevoie România

Doris Rai, candidat independent la Primăria Bistrița, a postat pe Facebook un mesaj în care spune că schimbarea de care are nevoie România poate fi asigurată de candidații independenți. Aceasta susține că bistrițenii sunt sătui de partide politice și de promisiuni, iar oamnii își doresc conducători tineri care să facă ceva pentru oraș, fără să depindă de nimeni.

Doris Rai, candidat independent la Primăria Bistrița, a postat pe Facebook un mesaj în care transmite că bistrițenii i-au spus că sunt sătui de partidele politice și de promisiunile mincinoase pe care acestea le fac.

„Suntem sătui de partide politice și de promisiunile lor mincinoase. Vrem oameni care să nu își urmărească propriile interese și interesele prietenilor de partid. Vrem oameni tineri și dornici să facă ceva fără să depindă de nimeni”, a scris Doris Rai pe Facebook, susținând că asta aude zilnic de la bistrițenii cu care se întâlnește.

Candidata independentă spune că mesajul bistrițenilor este foarte clar și tranșant, iar vocea bistrițenilor nemulțumiți îi confirmă încă o dată faptul că a fost o decizie bună să își asume această candidatură și să lupte pentru oraș.

Rai mai transmite că toți candidații independenți din țară care au intrat în cursă au luat această decizie întrucât au fost dezamăgiți de clasa politică și de modul în care sunt conduse orașele și comunele.

„În ceea ce mă privește, simt și sunt convinsă că pot să aduc schimbarea în bine la care cu toții sperăm și vreau să îmi pun toată energia în slujba acestei #ComUNITĂȚI. Mereu am crezut că Bistrița poate mai mult și mă voi implica până mă vor lăsa puterile pentru a produce această schimbare. Așa cum am mai spus, decizia de a candida independent a fost un lucru asumat, născut din nemulțumire, frustrare, dar şi determinare. Simt că doar implicându-mă direct putem reda Bistriței strălucirea de altădată!”, mai scrie Doris Rai pe Facebook.

Candidata independentă pentru fotoliul de primar al Bistriței a dat exemplul altor doi primari independenți din România.

„Vă văd de multe ori atât de dezamăgiți de tot ce ați trăit până acum, și regret că eu trebuie să decontez lipsa de încredere în cei pe care i-ați ales, dar îmi asum.

Uitați AICI dovada unui candidat independent: Irina Onescu – tânără, femeie, care ajunsă primar în comuna Petriș, județul Arad, a arătat tuturor că se poate cu o singură condiție: să vrei cu adevărat să faci ceva pentru comunitatea ta. Să asculți problemele, să găsești soluții, să lupți cu toată forța să schimbi calitatea vieții oamenilor care au crezut în tine și a celor care nu au crezut. Cu iubire, onoare și curaj mutăm munții!

Gheorghe Damian, actualul primar al comunei Ciugud, județul Alba, exclus din PSD, își continuă drumul în administrația publică locală și candidează din nou pentru fotoliul de primar, însă de această dată este independent.

Gheorghe Damian e un om care muncește pentru comunitate, care nu servește interese de partid, ci strict interesele locuitorilor și ale comunelor pe care le reprezintă, drept dovadă excluderea sa din partid. Acesta a ales să candideze ca independent pentru că vrea să fie liber de „decizii de la centru”, să poată decide împreună cu cetățenii viitorul comunei și cu toții, împreună, să pună comunitatea acolo unde le este locul. Doar ca independent va avea avantajul de a face asta”, a transmis Doris Rai.

Rai susține că bistrițenii au înțeles nevoia de a face lucrurile diferit și este convinsă că alături de comunitate, după votul din 27 septembrie, Bistrița Nouă va deveni realitate.

„Cu susținerea voastră, un independent poate muta și munții din loc!”, concluzionează Doris Rai.

Vă reamintim că la începutul campaniei electorale Doris Rai a postat pe Facebook un filmuleț în care a prezentat motivele pentru care un candidat independent poate aduce o schimbare pentru comunitatea în care este ales.

https://www.facebook.com/Doris.G.Rai/videos/2669287599991587/

(Articol electoral comandat de Rai Doris Gabriela – Candidat Independent, executat de Agenția 215 – portal Bistrițeanul.ro, CUI mandatar financiar: 24200799)

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...