În ultimii ani am fost martorii unei degradări accentuate a încrederii oamenilor în partidele tradiționale. Când vorbesc despre partidele tradiționale, mă refer la PSD și PNL. Dacă în spațiul extracarpatic românesc, PSD-ul încă se bucură de un bazin electoral uriaș, în Transilvania predomină viziunea liberală reprezentată de PNL. Nici unii, nici ceilalți nu reușesc să cucerească electoratul din spațiul advers. De ce?
Poate că un răspuns îl găsim în diferența de mentalitate din cele două spații românești. Am vorbit despre diferența de mentalitate AICI.
O altă cauză a „inagresiunii” electorale o constituie faptul că aceste două partide mari nu reușesc să convingă electoratul, mai ales electoratul tânăr, prin felul în care fac administrație locală sau prin modul în care înțeleg să facă politică.
De 30 de ani încoace PSD și PNL se consumă în lupte interne pentru supremație efemeră. De aceea, nici în PNL, nici în PSD, cel mai bine pregătit candidat pentru o anumită funcție nu a fost promovat de partid și nu a fost învestit în funcția pe care era îndreptățit să o ocupe.
După ce am intrat în NATO și-n UE, această stare de lucruri s-a accentuat: nepotismul și servilismul au ajuns la rangul de politică de stat. Chiar dacă guvernul „Năstase” a reușit să încheie capitolele de aderare a României la Uniunea Europeană, Adrian Năstase nu a confirmat la alegerile prezidențiale din 2004. El a pierdut la „șuviță” în fața lui Traian Băsescu susținut de Alianța DA (Dreptate și Adevăr) care era formată din PNL și PDL.
„Privatizarea” marilor companii de stat a fost unul dintre „sacrificiile” aderării României la Uniunea Europeană care l-au costat pe Adrian Năstase fotoliul de Președinte al României. O comparație între efectele servilismului din „Guvernul Năstase” și cele din „Era Băsescu” poate constitui o frumoasă teză de doctorat la ASE sau la orice facultate de Științe Politice și Administrative. Poate chiar la Filozofie.
O degradare accelerată a resursei umane inteligente…
Cert este că după anul 2004, clasa politică din țara noastră a suferit o degradare accelerată a resursei umane inteligente care să se implice benefic în calitatea vieții oamenilor. Așa am ajuns să avem în zilele noastre un candidat la prezidențiale precum Viorica Dăncilă sau un vicepremier ca Raluca Turcan.
Gândiți-vă doar la faptul că acum 100 de ani, în 1920, adversarii politici ai vremii erau Ionel Brătianu și Nicolae Iorga, iar astăzi îî avem pe Ludovic Orban și Marcel Ciolacu! Aceste două cupluri de edili nu pot fi asociate nici măcar la concursul de caricaturi al istoriei. Și totuși… Comentariile sunt de prisos.
De aceea, nu este de mirare că, încă din 2016, românii au simțit nevoia să fugă înspre altceva. Simțeau nevoia de aer proaspăt în clasa politică românească și au introdus în Parlamentul României formațiunea USR. Așteptările erau enorme mai ales în electoratul tânăr.
Deși, inițial, s-a afirmat ca o mișcare de dreapta, sloganurile de astăzi ale Alianței USR-PLUS sunt mai degrabă de centru-stânga: „Om cu om, stradă cu stradă, schimbăm…(Urbea X)”.
Totul în politica românească pare a fi un talmeș-balmeș…
Nu voi insista aici asupra ideologiilor politice, pentru că democrația în România este foarte tânără și totul în politica românească pare a fi un talmeș-balmeș. Ideologia politică nu este folosită astăzi de politicienii noștri pentru a contura și consolida identitatea partidului din care fac parte.
Ci este folosită ca „armă”, ca mijloc de radicalizare a maselor, a simpatizanților: dacă nu ești din PNL, ești rău, prost, analfabet, corupt, hoț, ții cu rușii. Dacă nu ești din PSD, ești corporatist arogant, sorosist, scoți banii din țară și-i dai la bănci, salvezi băncile în timp ce oamenii mor săraci, ții cu americanii.
Din acest talmeș-balmeș cel mai mult au de câștigat candidații independenți și partidele mici, de nișă. Sintagma „talmeș-balmeș” descrie democrația tânără pe care o avem acum, la peste 30 de ani de la revoluția din decembrie.
Pentru a fi o democrație matură este necesară folosirea ideologiei politice pentru a reafirma identitatea partidelor mari care să atragă grupările cu care au aceeași afinitate politică, să se adune și să se armonizeze într-o structură unitară „de dreapta”,respectiv „de stânga”.
O dovadă clară a maturității democratice a electoratului bistrițean…
Altfel spus, este foarte bine că PDL s-a unit cu PNL și au denumirea unitară de PNL, dar cele două partide trebuie să se armonizeze pentru a fi o forță. Membri trebuie să se înțeleagă între ei, că altfel ajungem iar la talmeș-balmeș. Tot în structura „de dreapta” cu denumirea de PNL ar trebui să vină și celelalte partide mici cu viziuni „de dreapta”: PMP, POL, PLUS.etc
M-am bucurat când am văzut la alegerile europarlamentare că la Bistrița a câștigat PNL, nu Alianța USR-PLUS, așa cum s-a întâmplat în majoritatea orașelor mari din țară. Este o dovadă clară a confirmării identității PNL ca nucleu al structurii „dreptei” din municipiul Bistrița. De asemenea, este o dovadă clară a maturității democratice a electoratului bistrițean.
Bistrițenii au ales certitudinea la euriparlamentare (PNL), nu au ales „experimentul” (USR-PLUS). Un mare minus pentru PNL este faptul că nu a reușit să adune în jurul său toate forțele din „dreapta” scenei politice, pentru alegerile locale din septembrie.
PMP este aceeași Mărie cu altă pălărie! Același băsism răsuflat, dar plin orgoliu, cu care nu mai intimidează pe nimeni. PMP Bistrița-Năsăud face pe victima la fel ca Băsescu în episodul „Dragă, Stolo!”
Timp ar mai fi pentru o alianță de „dreapta”. Poate reușesc „actorii de dreapta” să dea dovadă de maturitate democratică pentru a veni în fața electoratului cu un proiect comun de dezvoltare pentru județul nostru.
De partea stângă a scenei politice bistrițene, formațiunile politice cu această viziune s-au coalizat și au venit în fața electoratului cu un proiect comun, care oferă certitudinea dezvoltării durabile a județului: „Alianța pentru Bistrița-Năsăud”este o dovadă de maturitate politică și administrativă, chiar dacă o regăsim doar la nivelul județului nostru, nu și la nivel național.
Ar fi foarte bine pentru România dacă s-ar reuși formarea, după model american, a două structuri clare, mari și late. Americanii au două partide mari: „Democrații” – reprezintă partea stângă a scenei politice- și „Republicanii”- reprezintă „dreapta”politicii americane. Cu cât vom înțelege mai repede că maturitatea democratică se obține prin unitate și armonie, cu atât mai repede vom trăi într-o țară ca afară! Altfel, e talmeș-balmeș reloaded.
