0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

CONTRAdicție? Mama, în PNL. Fiica (Lucia Augusta Săsărman), în PSD: „Am fost atacată verbal de mai multe persoane… Îmi hotărăsc singură viitorul”

A făcut ceva vâlvă, cu câteva zile în urmă, apariția tinerei Lucia Augusta Săsărman pe listele de consilieri locali ai PSD. Mai ales pentru că mama sa, Monica Săsărman, este consilier județean PNL. Tânăra absolventă a Facultății de Drept face lumină în aparenta contradicție: „În ultimul timp am fost atacată verbal de mai multe persoane din PNL… „Cum îmi permit să candidez din partea PSD și de ce votez PSD, pentru că mama este consilier județean PNL”?!

S-au tulburat ușor apele prin oraș, atunci când pe listele de consilieri locali ai candidatului Cristian Niculae a fost descoperită și Lucia Augusta Săsărman, tânără absolventă de Drept, la UBB. Și asta pentru că mama sa – Monica Săsărman – este consilier județean pe listele PNL. 

Lucia Augusta Săsărman a postat ieri pe pagina sa de socializare un amplu comentariu în care explică aparenta contradicție. „Oameni dragi, de mică, mama m-a învățat și m-a încurajat să fiu un copil independent. Să iau decizii și să îmi hotărăsc singură viitorul.

Mama m-a învățat să mă bucur atunci când decizia a fost una înțeleaptă și să îmi asum consecințele dacă decizia pe care am luat-o nu a fost una tocmai inspirată. În acest moment vreau să vă spun că mă bucur că am ales acest partid, că am ales această comunitate cu oameni harnici și implicați”, explica Lucia Augusta Săsărman.

De ce PSD?

Totul a început în urmă cu mulți ani, atunci când Lucia Augusta Săsărman l-a descoperit pe omul Radu Moldovan.

Jucam handbal pe postul de portar iar Radu Moldovan se afla în tribună. După meci, ca de fiecare dată, m-am dus în tribună la părinți. Dar până să ajung la ei, Radu Moldovan m-a luat în brațe, m-a felicitat și m-a întrebat cum mă cheamă. A fost amuzantă privirea dânsului, când i-am spus că sunt fata Monicăi Săsărman, dar nu m-a dat la o parte…”, își amintește Lucia Augusta Săsărman.

Ca orice copil pasionat de sport Lucia Săsărman avea un model: portarul naționalei Norvegiei – Katrine Lunde Haraldsen.

Lucia Augusta Săsărman a aflat că vine în România și că va juca un meci la Baia Mare. Însă părinții ei nu i-au dat voie să meargă la meci din motive obiective.

Ce am făcut? Am luat numărul de telefon din agenda mamei, l-am sunat pe Radu Moldovan și l-am întrebat dacă mă poate duce la meci. Știu, am avut un comportament copilăresc. Dar în mintea mea era singura persoană care mă putea ajuta să îmi îndeplinesc visul de a o vedea pe Haraldsen. Evident că m-a certat mama… Dar ce contau pentru mine în acel moment au fost cuvintele lui Radu Moldovan: „Mergem! Mâine dimineață pornim!”. De atunci, între mine și Radu Moldovan s-a creat o legătură strânsă”, admite Lucia Augusta Săsărman.

Primii pași în politică…

Lucia Augusta Săsărman a început apoi să urmărească activitatea PSD din județ: „Am început să fie atentă la politica lui Radu Moldovan. Ba chiar să o întreb pe mama de ce nu trece la PSD, pentru că sunt oameni mult mai faini. Eu de mică stăteam prin sediul PD/PDL/PNL și nimeni, nici măcar o dată, nu m-a observat… Un copil de 7-10 ani simte când cei din jur îi transmit gânduri precum „iar o venit Monica cu asta (eu) pe aici…”, mai povestește Lucia Augusta Săsărman. 

După ce a crescut, a intrat la Facultatea de Drept, în cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj. Atunci contactul cu Radu Moldovan și politica din Bistrița-Năsăud s-a întrerupt pentru câțiva ani.

Anul trecut, scânteia s-a aprins din nou când același Radu Moldovan m-a întrebat dacă doresc să fiu reprezentant PSD în Biroul Electoral Județean constituit pentru alegerile prezidențiale. Mi-a spus că are încredere în mine și are nevoie de cunoștințele mele. Am acceptat! Unde era PNL, dacă tot era mama în faimosul PNL? De ce nu m-a promovat? Pentru că în viziunea lor eram tot „aia cu care vine Monica iar la sediu”…

De la acel moment, am inceput să mă integrez în grupul tineretului social democrat. I-am cunoscut pe Bogdan Ivan Gruia, pe Mihaela Ivan, pe Andreea de la sediul PSD și pe restul oamenilor faini.

Nu credeam că după încheierea capitolului handbal voi mai face parte dintr-o echipă. Niciunul nu m-a privit cu reticență, pentru ei nu eram „aia a lu’ Monica Săsărman din PNL”. Pentru ei am devenit prieten și le mulțumesc!

Alături de această echipă îmi doresc să continui. Iar pentru faptul că domnul Cristian Niculae mi-a oferit șansa de a învăța administrație, nu numai dintr-un manual de drept, nu pot decât să mă bucur”, a mai comentat Lucia Augusta Săsărman.

Sursă & Foto @ Lucia Augusta Săsărman

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...