Ce mai ființă stranie, în Schullerwald…! Ce figură bizară și uimitoare ne-a fost dat să admirăm, zilele trecute…! Care nu se îndură (încă!) să ne tragă o copită în cap… Și nici să ne judece sau să ne ciopârțească – așa cum am merita cu vârf și îndesat…
A fost de ajuns să răscolim cu o plimbare, în treacăt, pădurea Schullerwald. Ca să-l vedem sclipind de departe. Imperial. Pașnic. Deloc amenințător.
Îmbrățișând peisajul cu priviri îngăduitoare… cu mesfitofelice și neverosimile șoapte, scăpate parcă printre dinți – dacă la răsărit ai uitat un pitic, întoarce-te cu pași de indian… Nu deranjați un șaman cu mintea mea…!
Părea că simte deja liniștea ta în neliștea mea… Sau că zâmbetul tău nu e ca zâmbetul meu… Că gândim diferit și că, inevitabil, iubim diferit…
Părea un cerb perfect pentru Schullerwald… Un cerb alb – precum o carte de identitate pentru Bistrița, modelată cu drag de Veronica Serovet, acum aproape trei ani de zile…
Altminteri, un animal ca multe alte animale… Care nu se îndură (încă!) să ne tragă o copită în cap…
Care nu ne judecă, nu ne lovește, nu ne privește disprețuitor. Ne amintește, eventual, de o străveche întrebare: de ce iubim Bistrița. Și dacă iubim Bistrița – de ce ne comportăm atât de barbar…?
Și dacă nu o iubim – de ce ne încăpățânăm să-i încurcăm pe ceilalți… ?