0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Valentin Grapini: Străzi noi și cimitir nou în Rodna

Prezent în emisiunea „Direct în problemă” de la Bistrițeanul.ro, primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, a vorbit despre șantierul din comună care se datorează viiturilor care au lovit comuna în luna iunie. Edilul spune că în Rodna mai sunt și alte lucrări pentru care se lucrează în acest moment.

Primarul comunei Rodna, Valentin Grapini, a fost prezent la Bistrițeanul.ro în emisiunea „Direct în Problemă”, moderată de Iulia Stupinean.

Edilul a vorbit despre inundațiile din luna iunie care au lovit comuna. Primarul Valentin Grapini a explicat că deja s-a intervenit în mare parte la îndepărtarea efectelor calamităților, dar mai există o porțiune unde se va lucra în toamnă. Despre acest subiect puteți reciti AICI:

Pe lângă aceste lucrări, în Rodna se lucrează în continuare intens la nomenclatorul stradal, la noul cimitir, dar și la amenajarea curții primăriei.

Lucrări la nomenclatorul stradal

Valentin Grapini spune că nomenclatorul stradal este deja finalizat și este necesar mai ales pentru că își dorește ca Rodna să devină stațiune turustică de interes național. Toate planșele vor fi afișate la avizierul primăriei, iar cetățenii vor primi noile numere de casă în scurt timp.

„Luni (n.r. – 3 august) o să afișăm toate zonele cu nomenclatorul stradal. Toate planșele o să fie afișate la avizierul primăriei, o să le publicăm și în media pentru a vedea fiecare cetățean pe strada care stă cum o să primească denumirea. Deja au apărut și primele plăcuțe pentru străzile respective, cu numerele de casă. Urmează ca după cele 30 de zile cât trebuie să stea în afișaj nomenclatorul stradal să ne comandăm și stâlpii și plăcuțele pentru denumirea de străzi și să trecem la montarea lor. Acolo unde infrastructura ne permite, acolo unde mai avem de lucru și se lucrează, după terminarea lucrărilor montăm stâlpii cu străzile de la numărul la numărul, și fiecare cetățean o să primească noul număr de casă gratis pentru a putea să îl afișeze și cei care o să vină în localitate la noi să găsească mult mai repede adresele. Mă refer la agenți de curierat, la poștaș”, a spus primarul.

Lucrări de reabilitare la drumul către noul cimitir

Primăria Rodna a achiziționat un teren pe care va fi amenajat un nou cimitir. Lucrările au început deja la drumul care duce către cimitir, iar lucrările de amenajare ale cimitirului încep să prindă contur.

„Lucrăm foarte intens la drumul către noul cimitir. Avem și cimitirul achiziționat. Săptămâna viitoare, în perioada 3 – 8 august o să facem toate documentele de transfer, după care trecem la sistematizarea cimitirului. Deja am trimis către toate bisericile din localitate noul regulament de folosință a cimitirului și le-am transmis dacă doresc să mai aducă amendamente la regulament să o facă pentru că noi o să îl supunem Consiliului Local în ședința din august să votăm noul regulament, conform legii pentru a putea să devină lege, cum ar veni, lege locală, modul de dobândire al unui mormânt, perioada pe cât se dorește pentru că avem acolo între 7 și 25 de ani”, spune Valentin Grapini.

Noul cimitir va fi împărțit în patru zone care vor respecta cu strictețe sistematizarea acestuia și va avea alei foarte spațioase.

„Categoriile de lucrări care au să se facă în cimitirul respectiv, asolamentul – pentru că o să împărțim cimitirul în patru zone cu alei foarte spațioase. Respectăm în totalitate sistematizarea cimitirului, adică mormântul trebuie să fie de 2,30 m, pe 1,20 m, cu 30 de cm cărare față de celălalt mormânt, cu alei prevăzute. Va fi un cimitir foarte bine sistematizat, foarte ușor de folosit, dar cu reguli foarte stricte pentru că doar regula poate să ducă la continuitate. Eu am experiență cu cele două cimitire pe care le avem. În momentul în care eu am intrat în administrare mi-am dat seama că nu mai pot să fac nimic și atunci singurul lucru este regula și respectarea ei. Cimitirul ăsta o să aibă un administrator din partea primăriei, lucrările care o să se facă acolo o să se facă doar anumite categorii de lucrări. Avem o paletă foarte vastă. Pentru cel care vrea numai pământ e numai pământ. Pentru cel care vrea cavou o să fie cavou sau pentru cel care vrea marmură va fi marmură. Nu oprim pe nimeni, doar că o să fie în sole. În sola asta o să fie zona de cavouri, în astalaltă solă o să fie o altă zonă, în funcție de posibilitățile cetățenilor. O să avem și trei terase pentru că avem un pic de teren în pantă unde o să fie făcute terase, tot așa – cu alee și mormânt pentru a putea să creăm cât mai multe spații și locuri de veci. În centrul cimitirului aleile o să fie frumos racordate printr-un loc unde oamenii să stea pe băncuță. O să fie o statuietă foarte frumoasă cu Iisus Hristos pe ea. Cimitirul o să fie prevăzur cu lampadare, va fi iluminat pe timp de noapte. Va fi un cimitir așa cum ar trebui să fie în 2020. Cetățenii îl vor vedea în scurt timp pentru că în lunile august și septembrie lucrăm deja la sistematizare, lucrăm deja ca toate aceste lucruri să se ducă la îndeplinire”, a explicat edilul comunei.

Amenajarea curții primăriei

Primăria Rodna derulează și un proiect care prevede amenajarea curții unde instituția își are sediul. De la pavarea curții, până la crearea unui mic părculeț, toate lucrările vor fi făcute cu costuri minime și cu materiale „reciclate”.

„Cineva scria odată într-un comentariu pentru că în momentul în care am obținut finanțarea pentru Centrul Civic, noi aveam acolo pavaj și atunci m-am gândit că pavajul care era foarte bun și de calitate îl folosesc să pavăm curtea din spatele primăriei, curtea care are intrare din Piața Mică, pentru că nu mai are rost să cumpăr pavaj. Cel de acolo este de foarte bună calitate și plătesc doar manopera. Am angajat repede o firmă care a venit cu oamenii, am făcut toate lucrările care ar fi legate de manoperă și am pavat curtea respectivă. Cineva spunea că primăria este în faliment că nu are bani să cumpere pavaj nou. Nu e așa! Eu spun că am făcut o eficiență deosebită și dacă vă uitați pe postările mele o să vedeți cum arată curtea care s-a pavat în lunile precedente. M-am tot gândit că acolo unde era o lemnărie și nu arată cum îmi doream eu să arate, m-am gândit și am vorbit cu un prieten care face amenajări peisagistice. Am foarte mulți arbuști în fostul parc care ar trebui mutați undeva. De exemplu, în spațiul ăsta, de atâția metri pătrați, vreau să îmi faceți o amenajare peisagistică frumoasă, cu o fântână arteziană în mijloc, să fie ceva plăcut în momentul în care cei care vin să se căsătorească la primărie să aibă unde să își facă o poză. Am primit foarte repede propunerea, mi-a plăcut, am prezentat-o luna trecută în cadrul Consiliului Local spre dezbatere cu consilierii. Acolo nu mai e nevoie decât de doi paleți de pavaj pentru a putea face aleile, câțiva saci de gazon să înierbăm și toate minunățiile astea verzi din parc le mutăm acolo. O să iasă ceva de vis! Cu costuri minime o să facem un loc foarte frumos”, transmite Valentin Grapini.

Mai multe informații despre lucrările întreprinse în urma viiturilor, și planurile de viitor, puteți asculta în cadrul emisiunii „Direct în problemă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...