0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

CINE era ciclistul bistrițean care a murit în Ceahlău

O veste șocantă i-a luat prin surprindere, în această după-amiază, pe toți cei care l-au cunoscut pe ciclistul bistrițean care și-a pierdut viața astăzi în masivul Ceahlău. Este descris de cei apropiați ca un mare iubitor de adrenalină, un sportiv desăvârșit, ambițios și talentat, extrem de vesel și îndrăgit de toți prietenii.

„Suntem șocați cu toții. Nu ne vine să credem cum s-a putut întâmpla o astfel de tragedie. Simo Csaba era un sportiv în adevăratul sens al cuvântului. Toată viața sa a fost concentrată în jurul sportului, de unde se încărca cu adrenalină. A făcut și karate, din ce știu eu avea chiar centura neagră. Dar ciclismul era pasiunea vieții lui și s-a dedicat practicării acestui sport în ultimii ani. Participa la maratoane și tot felul de competiții sportive, era foarte bine pregătit, avea o experiență cum nu mulți au, chiar nu înțelegem ce s-a întâmplat în Ceahlău…Suntem devastați de veste. Este o pierdere uriașă pentru toți cei care l-au cunoscut, era un om vesel și care avea un optimism molipsitor…Ne va lipsi mult…”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro unul dintre prietenii lui Simo Csaba.

Despre accidentul ciclistului bistrițean, suferit astăzi, într-o coborâre, în Ceahlău, puteți citi aici:

Un ciclist din Bistrița-Năsăud a murit în Ceahlău, după ce a căzut cu bicicleta

În 5 iulie 2020, Simo Csaba participase o demonstrație de spinning, la Colibița, alături de echipa Schreiner.

Simo Csaba a urmat cursurile Liceului Teoretic Andrei Mureșanu din Bistrița, secția maghiară, și absolvise Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș Bolyai. Lucra la Allianz – Țiriac Asigurări, conform informațiilor de pe profilul personal de Facebook.

Pe pagina sa de Facebook au început să curgă mesajele de condoleanțe din partea prietenilor săi:

„Fără cuvinte….😰…. rămas bun prietene….si free ride acolo sus…😪😥”

„Nu pot sa cred! Cândva, o să ne reântalnim de cealaltă parte, să mai biciclim împreună!”

„Nu imi vine sa cred….in urma cu 2 zile m-am intalnit cu el in piata…era la cumparaturi…nu ne vazusem de vreo cativa ani! Era chiar fericit….zicea ca ii merge bine cu jobul…si acum nu mai e! A fost un tip modest, sociabil si tot timpul cu zambetul pe buze! Condoleante familiei….sa-ti fie tarana usoara!”, sunt doar câteva din zecile de mesaje de pe profilul său de Facebook.

Redacția Bistriteanul.ro transmite familiei îndoliate și prietenilor care l-au cunoscut Sincere condoleanțe!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...