0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

FOTO/VIDEO: EXISTĂ minuni! Și Sebastian e una dintre ele!

”Nu mai există șanse pentru el!” era diagnosticul dat în luna mai 2018. O distracție cu motocicleta părea să-i fi distrus viața pentru totdeauna unui tânăr. Dar au loc și minuni. Și pentru a le înfăptui, Dumnezeu folosește oameni. Seby este acum un cu totul alt om. Un om normal, care a ajuns așa datorită vouă și a celor ce i-au fost alături pas cu pas.

Un accident teribil a avut loc în luna mai 2018. Un tânăr se zbătea să trăiască după o distracție cu motocicleta, la băutură. Medicii erau rezervați în privința șanselor de supraviețuire sau recuperare.

FOTO/VIDEO – Un tânăr este în stare foarte gravă, după o acrobație cu motocicleta, în Sărățel

A avut șansa ca în jurul lui, Dumnezeu să pună oameni gata să facă minuni și să transforme imposibilul în posibil. Era o minune că era în viață, la șapte luni de la accident, așa că cei e la centru de recuperare, și oamenii cu inimă bună au făcut tot ce le-a stat în putință să îl ajute.

O viață distrusă din cauza unei distracții, la băutură, cu motocicleta

Așa se face că la un an de la accident, Seby avea deja cutia craniană refăcută și avea oameni care lucrau intens cu el pentru recuperare.

La un an de la accident, Seby arată ca un om normal! Dar mai e de „lucru” până va fi ca înainte!

La începutul acestui an, chiar înainte ca pandemia de coronavirus să lucreze, zâmbetul lui Seby a stârnit multe lacrimi…de bucurie. Sebastian Șandor, cel căruia nimeni nu-i dădea o șansă la viață, putea să se deplaseze în cărucior, să se ridice și să zâmbească.

Zâmbetul, cel mai frumos „Mulțumesc!” Seby e un om nou datorită vouă:

Dacă odată cu intrarea în starea de urgență provocată de pandemia de coronavirus, multe lucruri s-au stopat, oamenii cu inimă mare NU se opresc nicio secundă.

Așa se face că azi, la doi ani și o lună de la accident, Seby e un om nou.

Cineva drag mie, nouă de altfel, și recuperat aproape în totalitate, vă salută și vă transmite din nou mulțumiri pentru ajutorul acordat, pentru faptul că ații avut încredere în noi și l-ați susținut financiar când a avut cea mai mare nevoie !!! Vă rămâne veșnic recunoscător tuturor, dar mai ales kinetoterapeutului și prietenului lui de suflet care i-a fost și îi este aproape în permanență, și necondiționat !!! Nu mai are nevoie nici de cărucior, nici de cârjă !!!!! Totul este să credem în Dumnezeu !! Numai El face minuni !!! Una din minuni este Seby !!! Da – acesta e Seby, el este noul Seby!” a scris Mihaela Săliștean, pe grupul Dar din Dar se face Rai – Beclean.

Iar imaginile vorbesc de la sine:

 

 

[arve url=”https://youtu.be/9hYYFDMaRBY” /]

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...