15 C
Bistrița
duminică, aprilie 20, 2025

Via Maria Theresia nu se anulează! Tibi Ușeriu: „O să o fac cu trei persoane dacă trebuie”

Tășuleasa Social nu renunță anul acesta la maratonul Via Maria Theresia. Acesta va avea loc în data de 22 august, indiferent de condiții. Tibi Ușeriu a anunțat că se vor lua toate măsurile necesare pentru siguranța participanților.

În cadrul emisiunii Outdoor Live, Tibi Ușeriu a anunțat că maratonul Via Maria Theresia va avea loc anul acesta indiferent de condiții. Organizatorii promit să ia toate măsurile necesare pentru siguranța participanților.

„Din câte am înțeles, autoritățile o să ne dea voie să organizăm. Eu am zis că și cu trei persoane o să organizez competița asta. O să o fac, în mod demonstrativ,  cu trei persoane dacă trebuie. Pentru că atunci când ne oprim cu totul, se oprește tot. Nu putem să dăm drumul la mall-uri, la fotbal, la tot, și să nu dăm drumul la sportul de masă”, a precizat la Outdoor Live, Tibi Ușeriu.

Acesta a mai spus că în cazul acestui maraton distanțarea socială este destul de mare, iar probabilitatea de infectare cu noul Coronavirus este destul de mică. În poiana de 7 hectare unde este finalul cursei nu se adună niciodată mai mult de câteva sute de alergători.

„Plus că majoritatea participanților sunt responsabili și trebuie să fie sănătoși. Eu nu cred că o persoană cu febră se prezintă la această competiție. Dacă nu se va relaxa situația pe cât noi vrem, o să o împărțim în două: o să facem o Via Maria Theresia și o Via Transilvanica, cea din urmă ne-am gândit să o facem undeva în 12-13 septembrie”, a completat Tibi Ușeriu, organizatorul competiției.

Anul acesta, maratonul Via Maria Theresia ajunge la ediția cu numărul 7.  Competiția este compusă din mai multe probe: maraton, semimaraton, ultramaraton și drumeție. Traseul se află în Munții Călimani, la 1.700 de metri altitudine.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.