2.5 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 12, 2025

Înmormântare cu zeci de persoane în comunitatea de romi din Sărățel. Polițiștii, chemați să „facă curat”

Un decedat din localitatea Sărățel a fost condus ieri pe ultimul drum. Deși legea permite înmormântările cu maxim 8 persoane, în curtea bisericii s-au adunat în jur de 30. Apropiații decedatului au fost „împrăștiați” rapid de polițiști, rămânând la căpătâiul acestuia doar familia.

Înmormântarea a avut loc ieri, după-masă, în localitatea Sărățel. Potrivit martorilor, din cauza numărului mare de mașini parcate pe ambele sensuri de mers, la un moment dat, traficul a fost îngreunat la intersecția drumului național 15A cu drumul județean care duce spre Arcalia.

Polițiștii au fost și ei sesizați, iar când au ajuns în zonă în curtea bisericii erau în jur de 30 de persoane, care, s-au conformat repede și au părăsit perimetrul, lăsând la căpătâiul celui decedat doar familia.

„Le-a fost pus în vedere să respecte prevederile legale și regulile de autoprotecție. Nu au fost aplicate sancțiuni”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro, Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BN.

Vă reamintim faptul că atât în starea de urgență, cât și în cea de alertă care este în vigoare momentan, la înmormântări, botezuri și cununii pot participa doar 8 persoane.

Foto: Arhivă

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: