România a intrat de azi-noapte în stare de alertă pentru 30 de zile. Cu mai puțin de o oră înainte ca starea de alertă să intre în vigoare, autoritățile au anunțat noi reguli și restricții. Va fi necesară și o nouă declarație, pentru cei care ies din localitate. Ce avem și ce nu avem voie să facem, începând de astăzi:
Ministrul Marcel Vela, șeful DSU, Raed Arafat, și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, au prezentat ieri noapte noile măsuri impuse pe durata stării de alertă.
Nu s-au precizat, deocamdată, eventualele amenzi care ar putea fi date celor care încalcă restricțiile.
„Suntem pe o pantă ușor descendentă. Cu un număr de cazuri noi în scădere și un număr crescut de vindecări. Rămânem cu precauții. Apar măsuri de relaxare, se reiau activități. Acestea se vor desfășura după niște reguli”, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Motivele pentru care vom putea ieși din localitate:
- Deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- Deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
- Deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
- Deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
- Deplasarea pentru îngrijirea / administrarea unei proprietăți din altă localitate. Eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
- Deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
- Deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
- Deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
- Deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.
- Deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
- Deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.
Noul tip de declarație care trebuie completat, în timpul stării de alertă, poate fi descărcat AICI.
Raed Arafat a anunțat că purtarea măștii va fi obligatorie în spații închise. Este încurajată în continuare munca de acasă. Acolo unde acest lucru nu este posibil, vor trebui asigurate măsuri de protecție. Angajatorii vor trebui să decaleze programul de muncă, dacă au peste 50 de angajați.
- Terasele și restaurantele rămân închise. Produse alimentare și băuturi pot fi preparate și vândute în regim de drive-in și take away, ca și până acum.
- Mall-urile de peste 15.000 de metri pătrați rămân închise. Excepție fac magazinele care au funcționat și în perioada stării de urgență.
- Zborurile rămân suspendate pentru mai multe țări, pentru încă 14 zile.
- Cei care sosesc în țară vor intra în izolare la domiciliu. Cei care vor să stea separați de familie sau încalcă izolarea vor intra în carantină.
- Pot intra, în continuare, în carantină clădiri, zone sau localități. Acele localități unde nu a fost ridicată măsura rămân în carantină.
Parcurile se vor deschide. Dar locurile de joacă – nu
- Mai multe puncte de frontieră rămân închise, cu excepția lucrătorilor transfrontalieri.
- Este permisă deplasarea persoanelor în afara locuinței în interiorul localităților. Acestea vor trebui să respecte măsurile de prevenire a răspândirii infecției. Se vor evita, de asemenea, formarea unor grupuri mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii.
- Parcurile se vor deschide. Excepție fac, totuși, locurile de joacă pentru copii, care rămân închise.
- Este permisă deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
- Școlile rămân închise
Sursă @ Digi24.ro / Foto @ Arhivă