Femeia cu handicap care era ținută într-o baracă din Tureac își ducea zilele așa din 2009! Ce se va întâmpla cu ea:

O femeie de 38 de ani cu handicap psihic grav a fost găsită ieri într-o baracă insalubră din comuna Tiha Bârgăului. Aceasta se afla în grija familiei care o ținea închisă, ca pe un animal, încă din anul 2009.

Imagini șocante de la Tiha Bârgăului, unde, polițiștii, în urma unor percheziții, au găsit o femeie de 38 de ani, cu handicap psihic grav. Aceasta era ținută închisă, precum un animal, într-o baracă insalubră anexată unei locuințe.

Potrivit Agerpres, sâmbătă seara un echipaj de poliție și un reprezentant al Primăriei Tiha Bârgăului s-au deplasat la locuința în cauză, mai ales că asistenta personală a femeii a primit arest la domiciliu pentru 30 de zile, iar soțul său a fost arestat preventiv, în urma celor descoperite la percheziții. Mai multe detalii AICI.

În prima fază, femeia a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, ulterior aceasta urmând să fie internată într-un centru specializat pentru persoane cu dizabilități din Beclean.

Culmea, femeia de 38 de ani se află în grija acestei familii încă din anul 2009, iar de atunci nu a existat nicio reclamație în legătură cu condițiile inumane în care aceasta era ținută. În baraca în care era ținută femeia se găsea doar un pat vechi din lemn, fără saltea, și o sobă. Pentru nevoile fiziologice femeia folosea o găleată.

În urma perchezițiilor IPJ la locuința familiei a fost găsită o armă letală de vânătoare, substanțe periculoase expirate, articole pirotehnice, 45 de litri de alcool și o instalație artizanală de fabricat alcool.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: