Un bistrițean este trimis în judecată pentru tentativă la agresiune sexuală, după ce a încercat să violeze un copil de doar 8 ani. Bărbatul este cunoscut în zonă ca prădător sexual, vânând copii în centrul istoric de ani buni.
Ultima întâmplare, din luna februarie a acestui an l-a trimis pe bărbat după gratii, fiind arestat preventiv. Acesta a încercat atunci să violeze un copil de 8 ani, în plină stradă, mai exact în centrul istoric.
Micuțul a fost salvat de un bărbat care trecea prin zonă și a văzut grozăvia. Acesta l-a imobilizat pe individ și a anunțat poliția.
„În ziua de 10 februarie 2020, l-a ademenit pe minorul B.G., în vârstă de 8 ani, într-o zonă mai retrasă din spatele unui bloc situat pe strada Ecaterina Teodoroiu din municipiul Bistrița, unde, în timp ce-i adresa expresii vulgare, cu conotații sexuale, a încercat să întrețină cu acesta acte de natură sexuală, fiind însă surprins în timpul faptei și imobilizat de către un martor care a anunțat organele de poliție”, precizează purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Se pare că „năravurile” sunt vechi, bărbatul fiind judecat pentru fapte similare, într-un dosar deschis în 2018. În procesul respectiv, care încă nu s-a finalizat, sunt 3 copii părți vătămate.