0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

RELAXARE, din 15 mai! Starea de urgență NU se prelungește

Starea de urgență nu va fi prelungită după 15 mai – a anunțat cu puțin timp în urmă președintele Iohannis. Ceea ce presupune o relaxare a măsurilor și restricțiilor. Respectând anumite condiții speciale, se vor redeschide cabinetele stomatologice, muzeele și saloanele de coafură.

În 15 mai expiră starea de urgență în România, a anunțat astăzi președintele Klaus Iohannis. Va fi instaurată, în schimb, starea de alertă.

Ceea ce presupune o anumită relaxare a măsurilor și restricțiilor. Se vor redeschide cabinetele stomatologice, muzeele, saloanele de coafură, însă în condiții speciale. Relaxarea măsurilor se va face pas cu pas, de regulă o dată la două săptămâni, anunță biziday.ro.

Ședința autorităților referitoare la măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 s-a încheiat cu puțin timp în urmă. Președintele a anunțat, în final, că 14 mai este ultima zi de stare urgență.

Șeful statului a subliniat, totodată, că începând cu 15 mai, intră în vigoare starea de alertă. „Starea de urgență nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret. Data de 14 mai este ultima zi cu stare de urgență. Începând cu 15 mai, intrăm într-o așa-numită stare de alertă. (…) Se vor redeschide saloanele de coafură, frizeriile, cabinetele stomatologice, muzeele… Dar toate în condiții speciale, de distanțare și igienă”, a mai spus președintele Iohannis.

„Cu toții vom purta mască în transportul public și în spațiile publice închise”, a mai precizat președintele. 

Măsurile de relaxare nu se vor aplica localităților aflate în carantină. Mai multe detalii AICI.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...