0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

E jale mare la PNL BN! De 5 zile nu-l pot sărbători pe Lenin

N-o să vă vină să credeți, dar e jale mare la liberali. Nu-l pot sărbători pe Lenin, iar presa e rea, nu vrea să cinstească memoria marelui conducător rus. Nu vă vine să credeți, așa-i? Totuși, a zis-o, chiar scris-o, negru pe alb, unul dintre secretarii adjuncți ai PNL BN, care s-a văzut nevoit să sărbătorească acasă, nostalgic, cu sufletul la gândul intelectualilor schilodiți sau uciși de comuniști. Bă băieți, sunteți bine?! Lenin și liberalii? Ați fost la școală numai în vacanțe și în pauza mare? Altfel nu se explică…
Liberalii bistrițeni se faultează singuri în careu și apoi tot ei strigă Fault, ca pomănarii. Cum le dai puterea, cum se îmbată și cad pe drum, visează că bagă jurnaliști în închisoare și închid ziare, sunt într-un delirium tremens al beției puterii, ceva ce nu s-a mai văzut și auzit, cel puțin în Bistrița-Năsăud. 
Gabriel Ștefoi, secretar general adjunct, un illuminati al PNL de astăzi, unul dintre, de fapt, ca să fim mai preciși, a emis în mediul on-line următorul reproș, adresat presei: „Nu înțeleg de ce televiziunile naționale nu pomenesc de acest mare conducător Rus. Astăzi sa născut Vladimir Ilici Lenin…” Că liberalii au o treabă cu presa și nu se mai înțeleg cu nimeni de când idolul Rareș Bogdan a plecat de pe micul ecran în marea poliitică putem înțelege. Dă-o naibii și de gramatică, că nu ți-o cere nimeni la intrarea în PNL sau să accezi la o funcție de conducere (s-a se scrie dezlegat în fața unui verb, Gabriel Ștefoi!), dar unul din conducerea PNL de astăzi să fie nostalgic fix după… Lenin?!! Noaptea minții, ceva de abecedarul politicii, al educației primare.
Incredibil cum arată PNL BN astăzi, cu o gardă de băieți puși pe golăneală și scandal, la butoane. Care papioane? Au fost înlocuite de băieții cu claxoane, care pot semnaliza mai bine nivelul.

Derapajul a fost taxat elegant de un alt liberal, notarul Gabriel Groza, care privește, ca mulți alții, de la distanță, halul în care PNL BN a ajuns și cât de departe sunt astăzi de valorile, erudiția și eleganța liberalismului, într-o antiteză clară, istorică, cu comunismul, al cărui părinte e Lenin:

„Nu am știut că Lenin a fost liberal.

Sunt membru al Partidului Național Liberal și cred în valorile exprimate de înaintașii acestei mișcări politice.
De bună seamă, un partid politic adună sub aceeași doctrină oameni care au aceleași idei, aceleași concepții despre democrație, patriotism, dreptate socială sau grija față de proprietatea privată și credința în Dumnezeu.

Desigur, liberalismul a evoluat odată cu timpul, însă valorile primordiale au rămas intacte. Precum rădăcinile strămoșești care nu pot fi renegate dacă îți schimbi domiciliul.

Principalul dușman al liberalismului a fost, este și va fi comunismul, acea utopie, acel regim totalitar care a sădit în suflete ideea că educația și libertatea în gândire sunt inamicii raiului de pe pământ.

În principal, renegarea lui Dumnezeu și a credinței a dus la canonizarea socială a liderilor comuniști, indivizi a căror suflete au fost subjugate de preamărire cu orice preț, inclusiv a exterminării intelectualității românești.

În ultimele zile din 1989 s-a întâmplat Revoluția. Comunismul s-a adaptat, și-a schimbat denumirea, dar liberalismul a rămas același.

Dărâmarea statuii lui Lenin din București, din fața Casei Presei, atunci la începuturile democrației câștigate cu sângele nevinovat al tinerilor, a reprezentat un simbol al dorinței umane de a se îndepărta de acea pandemie politică ce se ascundea sub numele de comunism.

Iată că acum, în altă pandemie, sunt pus ca liberal în fața unui paradox.

Secretarul general adjunct al organizației PNL Bistrița-Năsăud, coleg liberal cum s-ar spune, este revoltat că mass media nu a celebrat ziua când s-a născut… Lenin!

Sunt într-o dilemă: ori Ion I. C. Brătianu a fost la bere cu Lenin și ar trebui să renegăm istoria, ori PNL Bistrița-Năsăud trebuie să se reseteze. Din temelii.

Eu rămân liberal și cu credință în Dumnezeu”, a comentat notarul Gabriel Groza pe pagina sa de Facebook.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...