1.5 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Reteg: Încă un bărbat depistat cu COVID-19, după întâlnirile ilegale, a decedat!

Un bărbat de 52 de ani din Reteag a decedat aseară, la spital. Acesta participase la întâlnirile religioase organizate ilegal. Bărbatul avea și alte afecțiuni. Azi va fi îngropat.

Administrația din Reteag se pregătește să îngroape încă o „victimă” a întâlnirilor religioase ilegale organizate în comună.

„Am aflat și noi că omul acesta ar fi participat și el la ceva întâlnire de asta, unde ar fi fost și ceva pastor din Suceava. Asta urmeză să se stabilească exact, când se face ancheta. Și acum a fost internat la spital, iar aseară, la ora 23:00, a murit. Avea 52 de ani și avea și alte boli. El era bolnav oricum de mai multă vreme. O să fim la înmormântare doar eu, vicele și un băiat ce e la SVSU, și poliția și un reprezentant de-al lui la vreo 100 de metri, ca să nu avem discuții. Dar oricum e greu cu înmormântările. Că nu vrea nimeni să sape groapă, să nimic. O să fie și pastorul acolo să zică un Tatăl nostru până când stropim groapa și coșciugul”, a explicat primarul comunei Petru Rareș.

Culmea, bărbatul a fost cetățean cinstit, venind din străinătate și respectând cele 14 zile de izolare.

El a fost chiar în primul val de veniți de peste graniță. Și a stat cele 14 zile în izolare. I se terminase timpul de izolare când ar fi participat la întâlnirile alea. Deși, chiar și după ce a ieșit din izolare, noi i-am spus să aibă grijă și să evite”, a mai spus Vasile Cocos.

Primarul a mai explicat că a cerut suplimentarea testării pentru încă o parte din cei ce ar fi suspecți, contacți direcți. De asemenea, în zona Reteagului, strada Poieni, s-a suplimentat numărul de echipaje de poliție și jandarmi.

„Noi verificăm pe cei aflați în izolare, am cerut suplimentarea echipajelor de pază, ceea ce s-a și făcut. Am cerut să mai testeze o parte din comunitatea aia de romi, care ar fi suspecți. Dezinfectăm de două – trei ori pe săptămână, colaborăm cu ISU, DSP, poliție. Facem tot ce ține de noi. Dar și noi încă mai aflăm informații despre întâlnirile lor, care pe unde au mai umblat. Și sigur mai durează până avem toată situația sub control. Numai aici avem probleme pe strada aia, Poieni. În centru în Reteag nu avem, în Bața nu am probleme, numai acolo”, a concluzionat primarul Vasile Cocos.

Edilul a explicat că au fost mulți care au mințit la vamă, spunând că vin din alte zone. Și atunci nu au fost carantinați, ci trimiși spre domiciliu, pentru a sta în izolare. Iar din momentul când ei au ajuns acasă, până când administrația locală a primit lista cu cei ce ar trebui să stea în izolare, au fost și câte două zile distanță, timp în care unii s-au plimbat, nerespectând izolarea.

Prefectul Stelian Dolha a anunțat că zona Reteagului e cu cei mai mulți infectați, suspecți, izolați. Și că dacă evoluția e negativă, atunci zona respectivă poate fi pusă sub carantină totală.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...