10.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

VIDEO: Dumitru Bușcoiu, primarul din Zagra: „Deocamdată nu întâmpinăm greutăți”

Invitat la emisiunea Direct în Problemă, moderată de Iulia Stupinean la Bistrițeanul.ro – Dumitru Bușcoiu, primarul comunei Zagra, a povestit despre lucrările aflate pe rol în localitatea pe care o administrează.

Până în prezent, lucrările nu sunt afectate de criza generată de coronavirus, a explicat Dumitru Bușcoiu. „Avem trei proiecte pe rol, între care unul pe fonduri europene. Banii au intrat deja în conturile Primăriei, sper ca până la Paști să fie totul pregătit”, a spus Dumitru Bușcoiu.

Edilul a explicat că este vorba depsre aproape 5 kilometri de drum forestier care urmează să fie asfaltat. Acesta face legătura între Suplai și ajunge până sub muntele Țibleș. Este început de doi ani și până în iulie ar trebui să fie gata.

„Nu întâmpinăm greutăți nici cu lucrările care se execută acum la primărie”, a mai spus Dumitru Bușcoiu.

La Primărie se construiește în aceste zile o anexă, în prelungirea actualei clădiri. Lucrările au început în martie. „Acum s-a ajuns cu lucrările la etajul 1, se toarnă placa și urmează să fie ridicat etajul II și acoperișul. Apoi urmează dotările și tot ce mai trebuie…

Dumitru Bușcoiu a precizat că Primăria a rămas pe ultimul loc: „Oamenii mi-au cerut mai întâi drumuri… Am și canalizarea începută, pe vreo doi kilometri pe care s-au introdus tuburile, într-un proiect finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Se introduce și lumina la stația de epurare, sperăm să fie și decontate, aceste lucrări…”, a mai spus Dumitru Bușcoiu.

Primarul din Zagra a recunoscut, totodată, și faptul că la ultima ședință de Consiliu Local – consilierii săi au votat prin telefon. Materialele le-au fost trimise acasă, iar votul a fost transmis prin telefon: 

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F264102041421694%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: