0.4 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

EXCLUSIV – PANICĂ la un centru de carantinare: Ne-au spus că ne vor ține mai mult din cauză că unul e pozitiv!

Panica a cuprins pe mai mulți bistrițeni aflați în centrul de carantinare din Colibița. Deoarece tânărul din Năsăud a fost depistat pozitiv acum trei zile, li s-ar fi spus că vor mai sta alte 14 zile încarantinați. AFLĂ ce spun autoritățile:

Mai multor bistrițeni din centrul de carantinare din Colibița le expiră azi perioada de 14 zile. Totuși, panica s-a lăsat printre ei, după niște vești pe care le-ar fi primit.

Aici la noi a fost tânărul ăla dus acuma trei zile cu izoleta (n.r. tânărul de 21 de ani din Năsăud). Nouă, unora, ne expiră deja cele 14 zile și nimeni nu ne spune nimic. Am încercat să luăm legătura cu cei de la DSP și după multe insistențe ni s-a spus, de o doamnă de acolo, că nu ne vor lăsa. Că încă nu se știe exact ce vor face cu noi. Că din cauză că băiatul a fost depistat pozitiv, ne vor mai ține alte 14 zile. Păi cum se poate? Eu una am rezultatul negativ. Să ne mai țină numai așa? Ne mai fac un rând de teste? Păi nu mai putem! Eu nici nu am avut contact cu băiatul ăla! Lumea e panicată pe aici! Nu ni se pare normal! Plus că unii nu au încă rezultatele. Deși și lor le expiră perioada de stat în carantină”, a povestit, pentru Bistrițeanul.ro, F. S.

Prefectul județului a explicat că NIMENI nu poate ieși din perioada de carantină, dacă nu are rezultatele.

„Perioada de carantinare este de 14 zile. Dar, dacă se termină această perioadă și rezultatele nu sunt venite, se poate lungi. Cu o zi, maxim două. NU SE POATE ieși din carantină fără foaia care să arate dacă au sau nu au COVID 19. Tocmai de aceea facem presiuni să putem să facem testele la noi, ca să nu se mai lungească atâta până vin rezultatele”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, prefectul Stelian Dolha.

Șefa DSP BN a explicat că nu e motiv de panică. Cei care au rezultatele vor pleca, cei care nu, TREBUIE să mai aștepte.

Nu se prelungește la nimeni perioada de ședere deoarece tânărul respectiv a ieșit pozitiv. Cei ce au deja rezultatele și sunt negative, vor pleca. Chiar acum lucrăm la situația celor care să iasă din carantină. Sunt trei care ar trebui să iasă și nu avem încă rezultatele lor. Aseară am făcut presiuni la Cluj. Au avut ceva probleme tehnice și ne-au promis că vor face testele cât de repede. Le-am explicat că cei trei ar trebui să iasă și nu avem rezultatele, dar sperăm cât de repede să le avem. Deci cei ce au deja rezultatele, vor ieși. Ceilalți vor fi nevoiți să mai aștepte”, a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, șefa DSP BN, Anca Andrițoiu.

Astfel, astăzi, la centrul de carantinare din Colibița, o parte vor pleca, iar alții vor fi nevoiți să aștepte, deși le expiră cele 14 zile. Ieri, centrul de carantinare din Sîngeorz Băi s-a golit.

În total, în județ, există 186 de locuri de carantinare.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...