Amenzi de 80.000 de lei, aplicate celor ce au ieșit afară din case fără un motiv justificat

Poliția, jandarmii și armata sunt ”în stradă”. Aceștia verifică respectarea ordonanțelor militare II și III. Ieri, celor ce nu și-au putut justifica prezența în afara domiciliului le-au fost aplicate amenzi de 80.000 de lei.

Conform ordonanțelor militare II și III, poliția, jandarmii și armata verifică pe cei aflați în izolare, carantină sau…pe stradă.

Cei ce nu respectă izolarea/carantinarea sau se plimbă fără un motiv întemeiat sunt sancționați.

În 24 de ore de la intrarea în vigoare a noilor măsuri privind circulația pe timp de zi, 74 de persoane au fost amendate, cu sancțiuni în valoare totală de 80.000 de lei.

În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Bistrița-Năsăud au fost angrenaţi în activităţi specifice peste 218 poliţişti, 73 de jandarmi şi 62 de poliţişti locali. Astfel, polițiștii au verificat 318 societăți comerciale și 2294 de persoane privind modul în care acestea respectă măsura autoizolării, iar cu ocazia controalelor efectuate nu au fost constatate nereguli. Jandarmii au verificat 511 de persoane, din 302 de locații, din 81 de localități, privind modul în care acestea respectă măsura autoizolării. În ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea ordonanțelor militare 2 și 3, polițiștii și jandarmii au aplicat 74 de sancţiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de aproximativ 80.000. de lei” transmit reprezentanții Prefecturii Bistrița.

Despre controalele din trafic puteți reciti și revedea imagini aici:

FOTO/VIDEO: Armata și poliția-n stradă! Șoferii „nu știau că nu au voie să circule”

Dolha: Am cerut intensificarea controalelor la intrarea în județ dinspre Maramureș și Suceava!

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: