„Criza prin care trecem ne obligă la o reevaluare a politicilor publice, urmată de o resetare de fond. Banul nu mai poate fi cheltuit nechibzuit. Dimpotrivă, fiecare leu va trebui investit pentru a se întoarce, cu maximă eficiență, în calitatea vieții oamenilor…”
Cuvintele de mai sus îi aparțin liderului Ioan Turc. Președintele PNL Bistrița-Năsăud a făcut un apel către executivul Primăriei Bistrița și către majoritatea PSD din Consiliul Local. Acesta le cere „să renunțe neîntârziat la cheltuielile absurde sau inutile, cum ar fi cele pentru pârtia de schi (peste 1 milion de lei) pentru aquapark (3 milioane de lei) și pentru Palatul Culturii (1.5 milioane lei)”.
Ioan Turc subliniază că – în ceea ce privește Palatul Culturii – „este limpede că, anul acesta, nu vom avea nici spectacole, nici prevăzutele plimbări în străinătate ale ștabilor PSD din primărie, în orașele înfrățite din Europa”.
Liderul PNL avertizează că doar din aceste corecții „ar rezulta suma de cca 5.5 milioane de lei (peste 1 milion de euro). Iar banii, atâți câți sunt, trebuie să fie judicios folosiți”.
O investiție prioritară pentru Bistrița
„Mulți oameni vorbesc, în aceste zile, despre nevoia ca, după ce va trece pandemia, să consumăm produse și să ne bazăm pe servicii românești. Nu doar ca o metodă de relansare a economiei, ci mai cu seamă ca o recalibrare a stilului de viață.
De aceea, cred că o investiție prioritară pentru municipiu este construirea unei piețe agroalimentare închise, cu temperatura controlată. Cu depozite frigorifice generoase, în care producătorii locali să-și poată păstra marfa (legume, fructe, produse lactate, carne, diverse preparate)”, sugerează Ioan Turc.
Acesta consideră că s-ar putea cumpăra, moderniza și extinde Hala Decebal. S-ar putea, de asemenea, ca municipalitatea să construiască o clădire nouă în zona de tarabe în aer liber. „Această investiție va avea două mari beneficii: vom mânca sănătos, iar producătorii locali vor fi încurajați să cultive mai mult, de calitate mai bună și predictibil. Deocamdată, cea mai mare problemă a acestor oameni este faptul că nu au unde să-și păstreze produsele, îndeosebi vara, când se aruncă tone de marfă stricată. Halele de refrigerare și spatiile de vânzare închise ar rezolva acest neajuns, la fel ca în toată lumea civilizată”, punctează Ioan Turc.
„Bistrița trebuie să devină un ecosistem de afaceri, social și urbanistic sănătos. Este singura soluție pentru ca vechiul burg să înflorească”, avertizează liderul PNL.