-0.3 C
Bistrița
duminică, decembrie 22, 2024

Încă 10 rezultate negative! 3 bistrițeni infectați, aproape 800 încarantinați și izolați la domiciliu

Statistica privind evoluția COVID 19 este în dinamică. Din fericire, avem 10 noi testări negative. Aproape 800 de bistrițeni se află în carantină sau în izolare la domiciliu. Iar numărul celor depistați pozitiv rămâne momentan la 3.

O nouă raportare privind cazurile de COVID 19 la nivelul județului aduce și vești bune.

Conform reprezentanților Prefecturii Bistrița, de ieri au mai sosit 10 rezultate. Acestea sunt negative!

În ceea ce privește numărul de persoane infectate, rămâne la 3. E vorba de tânărul din Năsăud și doi concubini din Reteag. Cei trei se află internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj Napoca.

Numărul celor încarantinați sau izolați la domiciliu a crescut simțitor.

Conform informațiilor primite de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în județul nostru sunt la această oră:
– 115 persoane în carantină și
– 677 persoane în izolare la domiciliu” transmit autoritățile județene.

Și harta zonelor roșii și galbene a fost reactualizată.

Astfel, cei ce vin din zona roșie intră automat în carantină, iar cei din zona galbenă, în izolare la domiciliu.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

MasterFoam angajează tehnicieni mentenanță și stivuitoriști! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania MasterFoam din Șieu Măgheruș caută tehnicieni mentenanță și stivuitoriști. Fan Courier are nevoie de curieri în Bistrița și Sângeorz-Băi. RCB Electro angajează pentru o perioadă nedeterminată electrician și gestionar depozit. NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil: 

FOTO – Arimar Construct Năsăud vine cu un nou serviciu: Toaletare și tăieri arbori – la cerere

Specialiștii companiei de demolări Arimar Construct din Năsăud s-au gândit să ofere un nou serviciu locuitorilor...

Vrei ochelari noi de la Iana Optic de sărbători? Grăbește-te, închid în perioada sărbătorilor

Iana Optic e magazinul preferat de optică al multor bistrițeni, de aproape 20 de ani. Rame...