Liderul PNL BN, Ioan Turc, și secretarul PNL, deputatul Robert Sighiartău, au fost testați zilele trecute pentru confirmarea sau infirmarea infecției cu COVID 19. Din fericire, ambele testăru au ieșit negative.
Senatorul liberal Vergil Chițac a fost testat pozitiv pentru COVID 19, după ce s-a întors din străinătate. În acest context, toți cei ce au intrat în contact cu el au fost trimiși în izolare la domiciliu, și testați.
Printre aceștia a fost și liderul PNL BN, Ioan Turc și secretarul PNL, deputatul Robert Sighiartău.
”Rezultatul e negativ, din fericire. Multă sănătate tuturor!” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, Robert Sighiartău.
”Am primit rezultatul testului pentru coronavirus și este NEGATIV, deci sunt sănătos. Mă bucur, în primul rând, pentru liniștea oamenilor cu care m-am întâlnit până când am intrat în izolare. Voi continua să lucrez de acasă până în 23 martie, când se împlinesc cele 14 zile prevăzute în protocol. Vă îndemn, bistrițeni, să respectăm cu toții regulile pentru prevenirea infectării! Vom trece cu bine peste această perioadă complicată, uniți și responsabili” a scris Ioan Turc pe pagina sa de Facebook.