De teama noului coronavirus, „lista rușinii” cu cei care nu se autoizolează, făcută publică într-o comună din Bistrița-Năsăud

O comună din Bistrița-Năsăud a recurs la o metodă cel puțin interesantă de a-i obliga pe cei veniți din zone afectate de noul coronavirus să se autoizoleze. Astfel cei care au refuzat să urmeze îndemnul autorităților au fost trecuți pe „lista rușinii”. Primăria a publicat pe Facebook lista.

De teama că o comună ar putea fi infectată cu COVID-19, câteva persoane întoarse recent acasă din străinătate s-au trezit ieri vedete pe pagina de Facebook a unei primării din județul Bistrița-Năsăud.

Este vorba despre Primăria Rodna care a luat o decizie interesantă cu privire la locuitorii comunei care au revenit acasă. Concret, numele unor locuitori din Rodna au apărut pe „lista rușinii” din cauză că nu au anunțat medicul de familie la întoarcere și nu s-au autoizolat.

Primăria a făcut publice numele a 15 locuitori din comună. De asemenea, lista cuprinde și zonele din care s-au întors rodnenii, dar și zona în care aceștia locuiesc, în speranța ca cei reîntorși acasă să ia măsurile care se impun pentru a se proteja atât pe ei, cât și pe cei din comunitate.

„Tratați problema cu seriozitate și lăsați orgoliile. Aici vorbim de siguranța cetățenilor ori de unde sunt și vin”, a transmis primarul Valentin Grapini într-un comentariu.

Primăria Rodna face apel la sinceritatea comunității și îi îndeamnă pe cei care au informații despre persoane venite acasă din străinătate să ia legătura cu primarul Valentin Grapini, cu șeful SVSU sau cu agentul de poliție din comună.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: