0.8 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

Se întâmplă în Bistrița: Un anotimp ca un fruct. Concerte extraordinare, la Sinagogă

Două concerte extraordinare, dar și o expoziție retrospectivă George Mircea – „va fi un timp ca un fruct” – ne așteaptă, în această săptămână, la Bistrița.

Miercuri, 11 martie 2020, de la ora 19, la Sinagoga Bistrița are loc un concert extraordinar de muzică și poezie, dedicat sărbătorii Purim. Concertul este susținut de Daniela Păcuraru (soprană laureată a Concursului Internațional „Hariclea Darclée” și a Concursului „Puccini”, Lucca, Italia), Elena Ivanca (actriță la Teatrul Național Cluj-Napoca), Meda Nemeti (pian, Opera Națională Română Cluj) și Claudiu Hontilă (vioară, Filarmonica „Transilvania”).

Evenimentul este organizat de Comunitatea Evreilor Bistrița și Societatea de Concerte Bistrița, în parteneriat cu Centrul Județean Pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Duminică, 15 martie 2020, de la ora 19, la Centrul Cultural „Dacia” avem parte de un concert extraordinar intitulat „Martie, de dragoste”. Va fi susținut de Noua Orchestră Transilvană, dirijată de Romeo Rîmbu. Solist – Claudiu Hontilă.

În program – muzică din filme celebre:

  • M. Glinka – Ruslan și Ludmila
  • J. Brahms – Simfonia a III-a partea a III-a „Vă place Brahms”
  • G. Bizet – Carmen – Suita 1: Aragonaise, Les Toreadors
  • R. Rodgers – Suita Sunetul muzicii – Remembering Beatles
  • E. Elgar – Salut d’amour
  • V. Monti – Csardas 
  • Satchmo – Louis Armstrong
  • J. Horner – Titanic
  • Strommen – Salute to the Cinema
  • J. Williams – Schindler List 
  • Vladimir Cosma – Marele blond 
  • H. Zimmer – Gladiator
  • J. Williams – Superman March

Evenimentul este oferit de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul Județean Pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

Prețul unui bilet: 25 lei / Adult
10 lei/ Elevi, Studenți, Pensionari

Un spectacol vizual neobișnuit – zilele trecute, la Galeria Principală a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia! Prin ferestrele Galeriei s-au întrezărit, pe pereţii din fundal, două pânze luminate de fascicole de lumină. Pe ecranele din spatele ferestrelor a rulat timp de câteva ore un material video, dedicat tânărului pictor George Mircea, trecut în lumea de dincolo în 2018.

Restricţiile generate de epidemia de coronavirus au dus la anularea sau amânarea manifestărilor culturale, ştiinţifice, artistice, sportive, religioase etc. „În pofida împrejurărilor nefavorabile acestor manifestări, am dorit, ca printr-o formă inedită de comunicare culturală, adaptată situaţiei, să transmitem un semnal de încredere”, au transmis cei de la Institutul Cultural Român citat de Agerpres.

Un semnal de încredere pentru toți cei care cred că „vremurile tulburi şi zilele încordate ale molimei universale, pe care ştiinţa şi oamenii încearcă să o stăpânească, se pot împotrivi doar vremelnic dorinţei de a face să circule cunoştinţele despre opere de artă de valoare…”

Miercuri, 11 martie, de la ora 18:00, la galeria Arcade 24 din centrul orașului, va fi vernisată o expoziție dedicată tot lui George Mircea. 

George Mircea (1979-2018), a fost un artist dispărut prematur, într-un moment în care operele sale prefigurau unul dintre talentele cele mai interesante ale tinerei generaţii de pictori români – notează Agerpres.

Originar din Bistriţa, oraş în care a absolvit Liceul de Arte „Corneliu Baba”, George Mircea a studiat pictura la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti cu maestrul Horea Paştină.

În 2006, a devenit lector univ. dr. al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti.

În 2003 a devenit membru al U.A.P. şi ulterior membru al Şcolii Române din Roma.

A avut, în scurtul timp al existenţei sale ca artist, 39 de expoziţii personale în ţară şi peste hotare (România, Germania, Italia). A fost recunoscut pe plan intern şi internaţional, lucrările sale aflându-se în diferite colecţii publice şi private din ţară şi străinătate.

În 2016, a avut o expoziţie remarcabilă la Veneţia, în Galeria principală a RCCU. 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...