Un accident rutier a avut loc aseară în Viișoara. O copilă a fost lovită pe trecerea de pietoni. În cursul nopții, medicii de la Bistrița au decis transferarea acesteia la o clinică specializată din Cluj.
O fată de 14 ani din Viișoara a fost lovită de o mașină, în timp ce traversa strada.
Șoferul ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului. A lovit fata din plin, însă, din fericire, rănile suferite nu i-au pus viața în pericol.
FOTO/VIDEO: Copilă lovită pe trecerea de pietoni, în Viișoara
Adolescenta a fost dusă la Spitalul Județen de Urgență Bistrița, iar în timpul nopții medicii au decis să o transfere la Cluj.
„În urma accidentului de aseară, din localitatea Viișoara a municipiului Bistrița, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița a ajuns o minoră în vârstă de 14 ani din loc. Viișoara, cu multiple contuzii și escoriații, conștientă, stabilă hemodinamic și respirator, în stare de șoc. A fost stabilizată și i-a fost administrat tratament de specialitate, iar în urma investigațiilor imagistice, a fost diagnosticată cu fractură de bazin minim dislocată, stabilă. Pentru supraveghere pe linie de ortopedie infantilă, medicii au decis transferarea minorei la Clinica de Chirurgie și Ortopedie Infantilă Cluj, unde a fost transportată în cursul nopții cu un echipaj de terapie intensivă mobilă”, a transmis purtătoarea de cuvânt a spitalului, Camelia Strungari.