3.1 C
Bistrița
marți, aprilie 8, 2025

Garda Forestieră Cluj: NU sunt tăieri ilegale la Arcalia

Ca urmare a materialului apărut în Bistrițeanul.ro – Garda Forestieră Cluj s-a sesizat din oficiu și a dispus un control în zona menționată. Ce s-a constatat la fața locului și cum explică Garda Forestieră Cluj dispariția arborilor:

Bistrițeanul.ro semnala zilele trecute tăierile de lemn din Arcalia. Aici s-au tăiat în două luni 40 hectare de pădure, adică aproximativ 600 metri cubi de stejar. Detalii despre acest subiect puteți reciti accesând linkul de mai jos:

FOTO/VIDEO – JALE: A dispărut o pădure de stejari din Arcalia! 40 de hectare rase în două luni

Ca urmare a materialului apărut în Bistrițeanul.ro – Garda Forestieră Cluj s-a sesizat din oficiu, dispunând efectuarea unui control în zona menționată, pentru a constata legalitatea operațiunilor care se desfășoară în pădurea din spatele parcului dendrologic din Arcalia.

În fapt, publicația scoate în evidență faptul că în spațiul respectiv au loc tăieri masive, începute în urmă cu mai bine de 5 ani, tăierile fiind axate pe arborii de stejar, indicându-se tăierea unui volum de aproximativ 700 de metri cubi anual.

Verificările în teren confirmă că în locul specificat există trunchiuri de gorun. Acest material lemnos provine din două parchete aflate în lucru, de pe două proprietăți diferite.

„Menționăm faptul că în cazul de față este vorba despre tăieri legale, făcute în conformitate cu prevederile amenajamentelor silvice și cu respectarea normelor tehnice în vigoare, care descriu și aprobă tehnica de intervenție specifică tratamentului aplicat (al tăierilor progrresive de racordare).

Ca urmare, în cazul de față nu poate fi vorba nici de o defrișare (acțiunea de înlăturare completă a vegetației forestiere, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, cu schimbarea folosinței și/sau a destinației terenului), nici de o tăiere rasă (acțiunea de recoltare integrală a arborelui exploatabil, printr-o singură tăiere, urmată de cea de reconstrucție ecologică prin regenerare pe cale artificială)”, se mai precizează în comunicat. 

Iată, mai jos, comunicatul integral al Gărzii Forestiere Cluj:

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.

San Deco Bistrița-Năsăud caută consilier vânzări. Rombat angajează operatori producție! NOI locuri de muncă, la Fan Courier, DIVANI & SOFA, Polimed

SAN DECO Bistrița-Năsăud și DIVANI & SOFA caută consilier vânzări! Rombat angajează operatori producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Veche, Amicii Building, sau Ideal Print și Fan Courier. Oferta completă, mai jos:

20 de ani dulci, frumoși, cu Cofetăria MARISAN din Sângeorz-Băi! CUM poți participa la TOMBOLA de ziua lor:

Creează amintiri dulci de două decenii, îmbinând pasiunea pentru dulce, gustul autentic și calitatea produselor, în prăjituri și torturi de-ți lasă gura apă. Acum, la 20 de ani de existență pe piață, Cofetăria Marisan vrea să vă mulțumească vouă, clienților, prin organizarea unei tombole cu premii senzaționale. CE trebuie să faceți: