În curtea Spitalului Județean va fi montat, în curând, un tunel de lemn – a anunțat astăzi managerul instituției, Gabriel Lazany. La ce va folosi neobișnuita construcție:
Un tunel de lemn va fi amenajat curând în curtea Spitalului Județean. El va face legătura între spital și Secția de Primiri Urgențe, care va funcționa în afara instituției, timp de aproape un an de zile.
„Noua locație va crea un anumit disconfort atât pentru pacienți, cât și pentru personal… Este în afara spitalului. Vom încerca, pentru a asigura transferul pacienților în spital, să facem o construcție improvizată, un tunel din lemn. Astfel încât pacienții transferați să nu fie duși prin ploaie sau zăpadă, dacă vom mai avea ninsori în perioada imediat următoare”, a explicat managerul Gabriel Lazany.
La Consiliul Județean s-a semnat azi contractul de începere a lucrărilor la secția UPU-SMURD a spitalului. Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean, a precizat că este vorba despre o investiție de 9.3 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro):
[arve url=”https://youtu.be/T2jsVaUHAWI ” /]
„Este un proiect foarte important. Deja au demarat lucrările la construcția heliportului pe terasa superioară a Spitalului. O parte dintre lucrări – cum ar fi construcția liftului – trebuie să meargă în paralel cu celelalte lucrări…”, a precizat și Gabriel Lazany.
Proiectul „U.P.U.-S.M.U.R.D – Spitalul Judeţean de Urgență Bistriţa – reabilitare, modernizare, extindere și dotare” va rezolva una dintre marile nemulțumiri ale bistrițenilor. După finalizarea lucrărilor prevăzute în proiect, la Urgențe sunt șanse să se lucreze cu 20 de paturi, în loc de 13, câte sunt în prezent. „Este una dintre cele mai mari nemulțumiri la Urgențe”, a admis Gabriel Lazany.
Pacienții sunt nevoiți să aștepte mult până sunt preluați de medici, iar numărul celor care apelează la Urgențe este în continuă creștere. „Dacă în 2018 am avut 44.000 de adresări la UPU, în 2019 am avut 48.500 de adresări la Urgențe. Este o creștere de aproximativ 10%. Nu cred că acest trend se va inversa”, a mai precizat Gabriel Lazany.
[arve url=”https://youtu.be/vHUk-rYV6Bw ” /]
Obiectivul general al proiectului este să îmbunătățească simțitor calitatea și eficiența serviciilor spitalicești de urgență din Bistrița-Năsăud.
Prin îndeplinirea acestui obiectiv, va rezulta o suprafață reabilitată/modernizată /extinsă de 1.414 mp.
Proiectul este finanțat cu fonduri europene – Programul Operaţional Regional 2014-2020 și va fi executat de asocierea dintre DEPISTO STAR S.R.L. asociat cu un procent de 96,05% (lucrări construcții, instalații interioare: electrice, sanitare, HVAC, PSI), din Gheorghieni, jud. Harghita și GB INDCO S.R.L asociat cu un procent de 3,95% (instalații de fluide medicale), din București.
Durata contractului: 11 luni
– Durata servicii proiectare: 2 luni
– Durată execuţie lucrări: 9 luni
Obiectivele specifice ale proiectului
- reabilitarea spațiilor existente ale UPU-SMURD conform concluziilor expertizei tehnice, în suprafață de aprox. 280 mp;
- modernizarea UPU SMURD pentru asigurarea serviciilor medicale de urgență în condiții optime și pentru reducerea infecțiilor nosocomiale.
- extinderea Unității de Primiri Urgențe în vederea asigurării tuturor spațiilor și operațiunilor necesare primirii și soluționării urgențelor medicale.
- dotarea Unității de Primiri Urgență cu aparatură medicală modernă, de ultimă generație. Se vor achiziționa 85 de dotări specifice activității medicale;
- scăderea timpului necesar pentru diagnosticare și tratament prin utilizarea de echipamente medicale complexe, cu aprox. 5%;
- creșterea calității actului medical și reducerea infecțiilor nosocomiale cu aprox. 2%;
- facilitarea accesului la serviciile medicale de urgență pentru persoanele cu dizabilități, prin crearea infrastructurii necesare (lift, rampe de acces etc.)