21.9 C
Bistrița
duminică, aprilie 20, 2025

FOTO/VIDEO: 7 motive pentru care merită să studiați muzică la Liceul „Tudor Jarda” din Bistrița

O invitație specială, pentru toți părinții din Bistrița care își doresc copii creativi, responsabili și disciplinați! La Liceul de muzică „Tudor Jarda” se celebrează Zilele Școlii. Iar cei care doresc să studieze Muzica sau Pedagogia-Psihologia pot să dea o raită pe la școală, pentru a povesti cu profesorii, pentru a-și rezerva un loc sau pur și simplu pentru a afla cât de mult bine face muzica în dezvoltarea cognitivă a copiilor: 

Potrivit psihologilor, inteligența muzicală este la fel de importantă în viață precum matematica sau inteligența interpersonală. S-a demonstrat, de altfel, că muzica are o influență pozitivă asupra dezvoltării cognitive a copiilor.

Lecțiile de muzică sau studiul unui instrument stimulează, în primul rând, atenția și memoria, având o contribuție semnificativă în dezvoltarea inteligenței

Specialiștii susțin că lecțiile de muzică determină sensibilitatea creierului și pot ajuta la îmbunătățirea comunicării. Pentru că acestea presupun efort, răbdare și perseverență, dezvoltând astfel și spiritul de competiție.

Un alt avantaj în dezvoltarea copilului se manifestă la nivelul abilităților motorii. De pildă, studiul la pian ajută copiii să-și dezvolte coordonarea și dexteritatea, solicitând simultan acțiuni diferite.

Copiii care învață să cânte la un instrument sunt mai creativi, mai coerenți în gândire și se pot concentra mai ușor. Ei devin mai disciplinați și mai responsabili.

S-a demonstrat, de asemenea, că studiul unui instrument muzical stimulează coeficientul de inteligență. Ajută la o mai bună înțelegere și interpretare a emoțiilor proprii, dar și a celor din jur.

Ne-am amintit de toate acestea ieri după-amiază, urmărindu-i pe elevii Liceului de muzică „Tudor Jarda”, într-un minunat concert aniversar. S-au derulat pe scena Centrului Cultural Dacia câteva impresionante momente de muzică clasică, populară și teatru.

[arve url=”https://youtu.be/OoXKARiLgYI ” /]

Soliști: Alesia Bătinaș, Miriam Niste, Maria Muntean, Ianis Tarniță, Cristian Moldovan, Ioana Tălpaș, Ariana Răzoare, Paul Gălățeanu, Denisa Muzur, Delia Măgherușan, Alin Fodorca, Damaris Suldac, Violeta Todoran, Alexandru Grecu și Andrei Lupșa.

[arve url=”https://youtu.be/92I2Cje_Gsc ” /]

Taraf: Bogdan Bortă, Ioachim Cicșa, Dănilă Andrei (coordonator prof. Mihai Berchi)

Trupa de teatru: Jennifer Sidor, Andreas Szilagyi (coordonator prof. Alina Tomi)

Recital poezie: Amalia Sîngeorzan.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.

****

Tudor Jarda a fost un compozitor, dirijor și muzician român. În videoclipul de mai jos, Orchestra Liceului de Muzică „Tudor Jarda” interpretează compoziția lui Tudor Jarda – Mă luai, luai.
Dirijor: prof. Corina Muntean
Profesori participanți: Manuela Filichi, Ovidiu Patrasciuc, Răzvan Vasile, Mihai Spin
Corepetitor: Radu Tofan

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FLiceulTudorJarda%2Fvideos%2F2767404546679849%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Elroq vine direct la tine: Test Drive la ușa ta, acum în Bistrița!

Bistrițenii au acum ocazia să descopere cel mai nou model electric din familia Škoda – Elroq – într-un mod complet diferit și extrem de comod: direct la ușa lor! Cu inițiativa „Test Drive la ușa ta”, MATEROM AUTOMOTIVE – Dealer & Service Autorizat Škoda, aduce viitorul mobilității acolo unde te afli, fie că ești acasă, la birou sau în oraș.

Se fac angajări la Crama Jelna, Rombat și Fan Courier: Noi locuri de muncă, în Bistrița

Crama JELNA angajează barman, ajutor barman, bucătar și maseur! ROMBAT caută operatori producție. NOI locuri de muncă în Bistrița, la SAN DECO Bistrița-Năsăud,  DIVANI & SOFA, AMICII Building și Ideal Print. Oferta completă, mai jos:

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Este momentul perfect să te pregătești de aventurile acestei primăveri! Profită de oferta MATEROM AUTOMOTIVE pentru Verificarea de primăvară și asigură-te că mașina ta este pregătită pentru călătoriile din acest sezon.