0.6 C
Bistrița
vineri, noiembrie 22, 2024

VIDEO. Raport de activitate. Cristina Iurișniți: „Legea trebuie respectată de fiecare primar”

Am avut multe inițiative legislative în Parlament, care se leagă de planul local. Trebuie să ne implicăm pentru a reuși să schimbăm ceva. Pe zona educației am reușit să aduc în atenția parlamentarilor legea referitoare la colectarea selectivă în școli. Primarii sunt obligați să doteze școlile cu echipamente necesare”, a explicat Cristina Iurișniți.

Invitată la emisiunea „Direct în problemă”, moderată de Iulia Stupinean, deputatul USR Cristina Iurișniți și-a prezentat, între altele, și Raportul de ativitate parlamentară.

Una dintre inițiativele legislative promovate de Cristina Iurișniți se referă la colectarea selectivă în școli. Deputatul a subliniat că legea este în vigoare și ea trebuie să fie respectată de fiecare primar.

Este absolut necesar să începem educație referitoare la respectul pentru mediu încă de la cele mai fragede vârste – a subliniat deputatul. În acest fel, copiii se vor obișnui din timp că trebuie să colecteze selectiv, iar gesturile lor vor deveni un reflex.

De multe ori părinții sunt plecați, copiii sunt singuri cu bunicii. Sunt copii care greu se descurcă, nu au cu cine comunica nu știu să-și gestioneze propriile emoții. Aici intervine necesitatea de a avea mai mulți psihologi școlari în instituțiile de învățământ”, a mai spus Cristina Iurișniți.

Deputatul USR a precizat că înainte exista un psiholog școlar la 800 de copii. „Am reușit să măresc numărul de psihologi școlari. În momentul de față trebuie să existe 600 de copii la un psiholog școlar…

Alte detalii referitoare la activitatea parlamentară a deputatului USR Cristina Iurișniți puteți descoperi urmărind emisiunea Direct în problemă, mai jos:

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F1090123881324408%2F&show_text=0&width=560″ /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noua colecție de iarnă, la DYA Cool Fashion: Se poartă gecile și paltoanele cu gulere de blană! Găsiți inclusiv mărimi mari 6XL sau 60-62

Magazinul DYA COOL FASHION este cunoscut în rândul bistrițencelor că aduce haine de calitate, elegante sau...

MATEROM AUTOMOTIVE angajează Facturist organizat și atent la detalii

Compania MATEROM AUTOMOTIVE este în căutarea unui Facturist organizat și atent la detalii, pentru a se alătura echipei noastre. Vei fi responsabil/ă de gestionarea activităților legate de facturare, înregistrarea documentelor contabile și menținerea unei comunicări eficiente cu clienții și colegii.

O armă reală – PREMIUL oferit de Poligon Tactical Defense Bistrița la concursul care marchează primul an de existență

Singurul poligon de trageri indoor din județ s-a deschis acum un an, la Bistrița. Dar băieții...