Tânărul sculptor Emilian Mocanu, originar din Galați și în prezent doctorand al Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, a primit vineri Premiul „Grigore Bradea” pentru sculptură. Ceremonia s-a desfășurat la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. „Chiar dacă nu ne place să recunoaștem decât cu jumătate de gură, este un adevăr de netăgăduit: Oriunde dincolo de granița de vest a României este mai bine și sunt mai multe oportunități pentru locuitori, implicit pentru artă și artiști…”
Premiul „Grigore Bradea” a fost instituit în 2013, de Asociația Culturală „Grigore Bradea” și constă în oferirea unei sume de bani laureatului, precum și organizarea unei expoziții personale.
„Adevărata comoară – filonul – rămâne, într-un mod inexplicabil, neexplorat…”
Emilian Mocanu, laureatul anului 2019, are 32 de ani, fiind originar din Galați. Este absolvent al Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca şi al Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, Galați, secția de Grafică. Este în prezent doctorand al Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca, având drept teză de cercetare „Holografia tridimensională în sculptura contemporană”. A fost bursier Erasmus la Faculdad de Bellas Artes, în cadrul Universidad del Pais Vasco, Bilbao – Spania.
Despre experiența din Spania, Emilian Mocanu a mărturisit: „Chiar dacă nu ne place să recunoaștem, decât cu jumătate de gură, ăsta este un adevăr de netăgăduit: Oriunde dincolo de granița de vest a României, este mai bine și sunt mai multe oportunități pentru locuitori, implicit pentru artă și artiști. România rămâne la nivel cultural o enclavă cu un depozit artistic încă neatins. Putem spune că e un filon descoperit, dar care nu e încă exploatat la adevăratul său potențial. Se culeg «pepite» în șaitroc de tot felul de «exploratori» culturali, dar adevărata comoară – filonul – rămâne, într-un mod inexplicabil, neexplorat. Spațiul artistic românesc se poate lesne asemăna zăcămintelor aurifere și de alte metale prețioase și rare tot de pe la noi, e mare, imens și ar destabiliza total piața de artă la nivel mondial dacă ar fi scos la lumină.
În Bilbao era un sistem foarte bun de învățământ artistic. Până la un punct… Dădeai examen, intrai și apoi, în fiecare semestru îți alegeai cursurile pe care doreai să le urmezi, profesorii cu care voiai să studiezi. Era un sistem foarte deschis, performant și extrem de intuitiv. La ei lipsea această urmă de rigoare academică care încă persistă la noi. Faptul că la noi persistă e un lucru bun. Se pun niște baze mai solide. Altfel construiești pe piatră decât pe nisip. În schimb, ei puneau foarte mult accent pe creația artistică pluridisciplinară, pe motivarea explicativă, uneori prea explicită, a motivației discursului artistic. Mergeau mai mult pe direcția asta contemporană a declarării motivației artistului, pe acel artists statement. Până la un punct e un lucru bun, dar redundant…”
***
Emilian Mocanu afirmă că detestă „manierismul și ideea de stil. Sau, cel puțin, ideea de stil așa cum este ea înțeleasă de unii și de alții. Acel stil în care tu, ca om și, mai ales, ca artist, te auto-îngrădești într-un curent, într-o zonă de creație artistică, într-o mișcare, într-un material oarecare, limitându-te arbitrar și inexplicabil pentru a putea fi «înțeles», acceptat și inclus. Adică îți pui mânere, de care să poți să fii prins. Îți construiești cutiuțe în care să poți fi lesne încadrat și depozitat. Nu de alta, dar, la momentul «oportun», să poți fi găsit ușor în repertoar. Stilul este o chestiune de ani. E o însumare a activității umane și a creației artistice, nu o îngrădire, cu atât mai puțin o auto-îngrădire. Adică, îmi construiesc gard ca să nu intre animalele în curte, nu ca să nu ies eu. Stilul e o chestiune care se emite, nu ceva ce se definește dinainte…”
***
„Materialul este sau poate fi ofertant pentru un artist doar în funcție de ceea ce vrea să exprime cu el și prin el. Materialul, ca și banii, poate fi calea prin care îți transmiți mesajul, dar nu scopul în sine. Materialul este mesagerul și nu mesajul în sine. Mă folosesc de material ca să transmit un mesaj, o idee.
Fiecare material este ofertant în felul său. Depinde cum le articulezi din punct de vedere artistic, de felul în care le prezinți, de locul unde le prezinți. Totul contează și are importanța sa în ansamblul lucrării în sine și a expoziției ca ansamblu de discursuri convergente ca mesaj și emitente a acestuia.
Preiei ceva anume de la material, o caracteristică de-a sa generală sau chiar una particulară, și o folosești în favoarea ta, ca parte a mesajului pe care vrei să-l transmiți și a modului în care vrei să o faci. Nu siluiești materialul după cum te taie pe tine capul. Materialul devine parte a mesajului, parte a căii sale de transmitere, dar nu i se substituie, nu devine subiect. Subiectul e altul. Subiectul e mesajul, ideea care stă în spatele mesajului și, implicit, a materialului.
Expun rar… Așa că nu am acel sentiment de sațietate, de lehamite față de artă. Știu ce fac, de ce vreau să fac ceea ce fac. Pot spune că am luxul de a avea timp de gândire suficient pentru a-mi elabora noile proiecte și lucrări…”
***
Premiul „Grigore Bradea” a mai fost acordat tinerilor artiști Darius Hulea (2013), Maria Sicoie (2014), Ionel Mihai (2015), Axenia Roșca (2016), Anca Stătică (2017) și Alexandru Daniel Smuczer (2018).