Cum va fi celebrată Mica Unire, la Bistrița

Mica Unire va fi celebrată la Bistrița încă din această seară, cu un spectacol omagial la Centrul Cultural Dacia. Mâine, în 24 ianuarie, bistrițenii sunt invitați să joace Hora Unirii în Piața Unirii:

Am onoarea să invit cetăţenii Municipiului Bistriţa la manifestările organizate cu prilejul Zilei de 24 Ianuarie, zi care marchează Unirea Principatelor Române”, a transmis primarul Ovidiu Crețu.

Manifestările se vor desfăşura în Piaţa Unirii, în faţa bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Evenimentele vor începe la ora 12 şi vor cuprinde un ceremonial militar – religios, dar și defilarea gărzii de onoare.

Municipalitatea va oferi și un program artistic susținut de soliști și ansambluri ale Centrului Cultural Municipal „George Coșbuc”.

Bistrițenii vor avea ocazia să se prindă, conform obiceiului stabilit pentru 24 ianuarie, şi într-o tradiţională Horă a Unirii.

La Centrul Cultural Dacia are loc astăzi, 23 ianuarie 2020, de la ora 18:00, un spectacol omagial dedicat Unirii Principatelor Române. Intitulat Hai să dăm mână cu mână – spectacolul va fi susținut de ansamblul profesionist Dor Românesc.

Conducerea muzicală îi aparține maestrului Anghel Urs. Coregraful ansamblului de dansatori este Adrian Pașcu. Regia artistică este semnată de Matilda Pascal Cojocărița.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: