Un fost ministru bistrițean despre moartea Cristinei Țopescu – „Era un înger printre noi!”

Cristina Țopescu, cunoscuta realizatoare TV, a fost descoperită fără suflare, ieri seară, în casa ei din Otopeni, după ce o vecină a alertat autoritățile că nu mai știe nimic de aceasta de trei săptămâni. Un fost ministru bistrițean transmite un mesaj de condoleanțe: „Era un înger printre noi!”

Jurnalista Cristina Ţopescu a fost găsită decedată duminică seara, în locuința ei dintr-un complex din comuna ilfoveană Tunari. Autoritățile au fost sesizate de către o vecină care a afirmat că nu a mai văzut-o pe realizatoarea TV de aproximativ trei săptămâni.

Bistrițeanul Vasile Dîncu, fostul ministru al administrației și dezvoltării regionale în guvernul Cioloș, și-a exprimat regretul pe Facebook la aflarea veștii care a întristat întreaga țară, spunând că a murit singură, așa cum a trăit.

„Am făcut multe emisiuni cu Cristina. Era altceva decât înțelegem prin eticheta de jurnalist. Era un intelectual revoltat și responsabil, un om pur și profund, un înger printre noi, cei descurcăreți, orientați, orientali sau pragmatici. Nu putea accepta compromisurile și accepta cu seninătate să plătească pentru asta.

Era un om atât de rar încât orice întâlnire cu ea te urmărea săptămâni și luni bune. Și poate tocmai de asta, foarte puțini dintre noi au înțeles că admirația nu ajunge pentru un astfel de om, solidaritatea ar trebui să fie răspunsul firesc.

A plecat singură, așa cum a trăit. Și-a păstrat sufletul curat și a trăit ca om liber, solidară cu bucuriile și cu suferințele lumii.

Am discutat într-o emisiune despre rațiune și monștrii ei, despre credință, valori și barbaria de toate zilele. Visa să scape din infernul dâmbovițean și să se mute la Cluj, acolo unde credea că lumea e altfel. Nu a apucat să fie dezamagită și de acest vis, plecând spre o armonie pe care a căutat-o mereu printre noi”, a scris Vasile Dîncu pe pagina personală de Facebook.

Îndrăgita realizatoare TV avea 59 de ani.

Cristina Țopescu, drum bun spre lumină!

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: