În ajun de Bobotează – zi de mare sărbătoare și post negru în satele din Bistrița-Năsăud – superstițiile își făceau de cap. Era prilejul perfect pentru vrăji şi descântece la adresa fetelor fără noroc. Era o adevărată obsesie pentru curăţenia morală şi trupească. Se credea că este o noapte magică în care pricolicii şi alte duhuri rele dădeau iama prin sat.
Noaptea dinainte de Bobotează (5 spre 6 ianuarie) era considerată o noapte de mare taină, în care animalele din grajduri vorbesc între ele despre vechi comori ascunse! E zi de post negru, iar cine reuşește să nu mănânce şi să nu bea nimic toată ziua, are parte de sănătate şi binecuvântare de la Dumnezeu tot anul.
În ajun de Bobotează, tricolicii se transformă la miezul nopţii în porci, scroafe sau cai. Încep să bată din fălci, urlă şi atacă oamenii şi animalele. „Dacă vrei să-i loveşti, fie cu parul, fie cu săcurea, niciodată nu-i nimereşti, deci nu le poţi face absolut nemica…”, povestea învăţătorul Ion Barna din Maieru.
„Transformarea ţine până la cântatul cocoşilor, când respectivul iarăşi devine om ca toţi oamenii. El însă nu ştie absolut nemica. Se pot însă cunoaşte, căci corpul lor prezintă zgârieturi, lovituri, atât la faţă, cât şi la mâini, picioare, spate…”, relatează învăţătorul. Unul dintre cunoscuţii săi a şi surprins la scăldat o femeie din sat care avea coadă de tricolici şi care, după asemenea zile magice, rămânea cu lovituri şi zgârieturi pe faţă. Omul era convins că femeia este tricolici. „Eu cred că femeia, pe care o cunosc personal, poate fi eventual epileptică…”, conchide Ion Barna.
Pentru a se apăra de asemenea spirite rele, localnicii obişnuiau să se ungă cu usturoi la pinteni şi pe frunte, după care, „cu un căţăl de usturoi fac semnul crucii pe uşa grajdurilor, a oblonului şi a ferestrelor… Să mai înconjură de către un copil nevinovat casa şi grajdurile de trei ori cu tămâie aprinsă. Tămâia trebuie să fi fost sfinţită înainte de preot…”
Hâzii din Chintelnic
An de an, în 5 ianuarie, în Ajun de Bobotează, zeci de localnici din satul Chintelnic îmbracă cele mai urâte haine pe care le au în dulap. Ei își acoperă chipul cu măști îngrozitoare și pornesc la colindat, încercând să alunge spiritele rele.
Hâzii, cum sunt numiți mascații de ocazie, vizitează fiecare casă din sat. Culmea, sunt primiți cu prăjituri și băuturi, în ciuda gălăgiei și a faptului că își iau peste picior gazdele.
Etnologii spun că acest obicei este păstrat în micuța localitate situată la doar 20 de minute de Bistrița de peste 500 de ani, schimbându-se de la un an la altul doar costumațiile. Localnicii susțin că acesta este unul dintre puținele obiceiuri din zonă care a trecut testul timpului și este respectat cu sfințenie an de an.
În pielea goală – în apele curgătoare ale satului, în Ajun de Bobotează
Pe Valea Ţibleşului, cu deosebire în satele din amonte, mentalitatea magică pe care a constatat-o Ion Barna la Maieru, prin anii ’30 a avut o viaţă mai lungă. Ea este consemnată mult mai târziu de Marius Dan Drăgoi, într-o culegere de folclor. Și aici se practica scăldatul fetelor la râu, în ajun de Bobotează sau dimineaţa, foarte devreme. Pentru că acum se credea că „toate apele sunt ca Iordanul”.
„Şi la Târlişua, ca şi în multe alte sate din zonă, în noaptea Bobotezei se obişnuia ca fetele şi băieţii necăsătoriţi să se arunce goi de trei ori în râu. Măriuţa Bolbos (45 ani) ne povesteşte cum a procedat ea cât a fost fată: „M-am scăldat şi io în noaptea Bobotezei de câteva ori, cât am fost fată. Zîua ne duceam câteva fete şî ne căutam aşă un loc mai ferit, ne făceam gaură în gheaţă şi cărare prin omăt, apoi după miezu’ nopţii ne dezbrăcam acasă de tăte hainele, ne luam numa’ sumanu’ pă noi şî nişte cizme în picioare, apoi ne despleteam de păr şî aşă meream fuga şî ne ţâpam de tri ori în apă. Tăt mă mir cum de nu ne era frig…”
La Șieuț se furau porțile, în ajun de Bobotează
Era mai mare rușinea pentru gospodarii din Șieuț sau Ardan ca, în ajun de Bobotează, să se trezească fără poartă la casă sau cu poarta furată! Pentru că aceasta simboliza bunăstarea, iar cine pățea o asemenea grozăvie rămânea de poveste multă vreme în sat…
Bătrânii din sat susțin că poarta se fură „ca să rămâie fata dezgrădită” sau ca să fie gospodăria făcută de rușine. Unii dintre hoți încearcau să transmită adevărate „reproșuri” fetelor nemăritate. Se fura poarta pentru că fata a fost leneșă, pentru că a refuzat vreun băiat din ceata hoților. Sau pentru că și-a servit colindătorii de Crăciun cu apă și suc, în loc să le ofere ceva tărie mai aleasă.
Gospodarii își așteptau „hoții” chiar în prag. Între ei se încingea un adevărat recital de poezioare tematice: „Gazdă mare, gazdă mare / Noi venim din depărtare / C-am auzit de la Împărat / C-ai fete de măritat! / Și să nu zici că nu ai / Că-s de 20 de ai…!”. La care, găzdoaiele aveau de răspuns tot în versuri: „Măi feciori, avem bugăte / Și le mărităm pe tăte…!”. Tinerii erau invitați apoi în casă și omeniți cu mâncare și băutură din belșug. Între „hoți” și gazde se încingea câte o horă care ține până-n zorii de Bobotează. Uneori, cu un strop de noroc, asemenea hore sfârșeau și cu noi anunțuri de măritiș.
Dar nu toți gospodarii erau atât de prietenoși. Frații și tații fetelor de măritat aveau dreptul să lege porțile sau să le mânjească inclusiv cu smoală, ca să le ferească de hoți. Nu de alta, dar uneori oamenii își regăseau porțile furate abia în primăvară, după topirea zăpezilor, aruncate prin cine știe ce coclauri sau râpe neumblate de oameni.
Vrăji şi descântece pentru măritişul fetelor fără noroc
Fetele nemăritate veneau, tot în ajun de Bobotează, la „femeile pricepute” din sat să le facă un descântec de întors. Ca să „li se întoarne norocul”, socotit „legat” sau pus sub sechestru de vreo altă descântătoare, la solicitarea vreunei rivale.
Dar fata care îşi dorea descântecul trebuia să ţină post luni, miercuri şi vineri, iar în ajun de Bobotează, fără să mănânce şi să bea nimic până seara, trebuia să se prezinte la descântătoare…
Femeia punea apă curată de izvor într-o oală de lut nemaifolosită. Apoi lua în mână un cuţit lung de bucătărie şi „mereu căscând de mai că i se rupeau fălcile” tăia apa din oală, începând s-o descânte pe fată: „Doamne Sfântă Mărie, Eu nu torc, eu întorc / întorc urile şi făcăturile / Oricine ce-o făcut / oricine ce-o adus / de-o făcut o fată cu o fată / ori două surori laolaltă / o văduvă grasă / ori o fină cu nănaşă / De-o făcut cu păr de lup, de mâţ, de om ori de câne / ori cu muci de moşneag / ori cu balegă de gândac / ori cu oase de drac / ori cu cine-o făcut / ori cu cine-o lucrat / Eu toate i le-ntorc în cap…”
12 feluri de mâncare pe masă, în ajun de Bobotează
În ajunul Bobotezei, în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Pe masă se aşezau 12 feluri de mâncare. Între acestea, nu lipseau coliva, fiertura de prune sau perje afumate, sarmalele umplute cu crupe, borş de peşte, sau plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră.
Nimeni nu se atingea de bucate, până nu sosea preotul cu Iordanul sau Chiralesa, pentru a sfinţi masa. „Chiralesa” provine din neo-greacă şi înseamnă Doamne, miluieşte! Exista credinţa că oamenii capătă putere strigând Chiralesa și că anul va fi curat până la Sfântul Andrei. După sfinţirea alimentelor, o parte din mâncare se dă animalelor din gospodărie, pentru a fi ferite de boli.
Se crede că, dacă în dimineaţa Ajunului de Bobotează, pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat.
De asemenea, se crede că animalele din grajd vorbesc la miezul nopţii despre locurile unde sunt ascunse comorile.
Iordănitul femeilor este o altă tradiție care circula prin satele din Transilvania. Femeile se adunau în grupuri mari acasă la cineva şi își duceau de mâncare și de băut. După ce serveau masa, ele cântau şi jucau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe stradă şi luau pe sus bărbaţii care apăreau întâmplator pe drum. Era dimineața în care aveau voie să-i ia cu forţa la râu, ameninţându-i cu aruncatul în apă.
Sursa: „Sărbătorile ciclului social şi calendaristic. Munci şi zile în ţinutul Bistriţei şi Năsăudului”, autori: Vasile V. Filip şi Menuţ Maximinian.
