-1.5 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

7 motive pentru care merită să iei în calcul învățământul profesional

Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a anunțat astăzi că până în 28 iulie se desfășoară etapa a II-a al admiterea în învățământul profesional. Instituția prezintă și câteva avantaje de care se bucură cei care își continuă studiile în învățământul profesional și tehnic:

Admiterea în învățământul profesional și tehnic este în plină desfășurare. Începând de astăzi și până în 28 iulie 2022 se derulează etapa a II-a. Aceasta este destinată candidaților care nu au participat la etapa I de admitere, sau care au participat, dar nu au fost repartizați/admiși.

Va urma și etapa a III-a, în 9 și 10 august 2022. Aceasta presupune rpartizarea de către comisia județeană de admitere a candidaților care nu au participat sau nu au fost admiși la etapele anterioare de admitere, atât la învățământul liceal, cât și la cel profesional și dual.

Broșura de amitere este disponibilă AICI.

Avantajele urmării studiilor în învățământul profesional și tehnic

  • DIPLOME RECUNOSCUTE INTERNAȚIONAL

Diploma (certificatul de competență profesională)  este recunoscută atât în ţară, cât şi în Uniunea Europeană. 

  • BURSA PROFESIONALĂ
    Un alt beneficiu al parcurgerii acestei forme de învăţământ este susţinerea financiară de 200 lei/lună pe care o primesc toţi elevii admişi, prin programul „Bursa profesională“, derulat de Ministerul Educaţiei.
  • SPRIJIN ACORDAT DE PARTENERII ECONOMICI
    Elevii pot beneficia şi de alte forme de sprijin acordate de partenerul de practică, conform contractului de practică semnat de unităţile de învăţământ împreună cu agenţii economici.
  • PREGĂTIRE PRACTICĂ LA PARTENERII DE PRACTICĂ
    Pregătirea practică este organizată atât în şcoală, cât şi la angajator, iar programul de pregătire este stabilit de şcoală împreună cu angajatorii.
  • POSIBILITATEA CONTINUĂRII STUDIILOR LICEALE ȘI UNIVERSITARE
    Posibilitatea pentru elevii care urmează școala profesionala ca după finalizarea studiilor (3 ani) să continue cu studiile liceale. Aceștia se pot înscrie ulterior în clasa a XI-a de liceu.
  • ATELIERE DOTATE
    Dotările din ce în ce mai bune ale atelierelor din școli ne arată că se pune accent pe o pregătire de calitate.
  • CALIFICĂRI ADAPTATE OFERTEI PIEȚEI MUNCII
    Paleta mare de specializări în învățământul profesional și tehnic este în concordanță cu cererea pieței muncii.

Iată care sunt locurile disponibile în învățământul profesional, în Bistrița-Năsăud: 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.