12.3 C
Bistrița
miercuri, aprilie 2, 2025

4 bărbați reținuți după ce s-au bătut pe o stradă din Bistrița

4 bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 34 de ani, toți din Bistrița, au fost reținuți pentru 24 de ore după ce s-au luat la bătaie pe o stradă din oraș. Unul dintre ei a fost rănit, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.

La data de 23 aprilie a.c., în urma intervenției și aplanării unui scandal, produs în proximitatea căii ferate, pe o stradă din Bistrița, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a patru bărbați implicați, cu vârste cuprinse între 29 și 34 de ani, toți din Bistrița”, potrivit IPJ BN.

În prezent, cei patru se află în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.

În fapt, în după-masa de ieri, 23 aprilie, un bistrițean de 47 de ani a sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, faptul că pe o stradă din Bistrița are loc un scandal în care sunt implicate mai multe persoane.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat de 30 de ani l-ar fi agresat pe un altul de 31 de ani, în timp ce se aflau pe o stradă din Bistrița. Ulterior, au intervenit și alte persoane, printre care și ceilalți doi bărbați de 29 și 34 de ani, cei patru agresându-se reciproc. În urma agresiunii, bărbatul de 30 de ani a fost rănit, fiindu-i acordate îngrijiri medicale„, mai spune sursa citată.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița continuă cercetările în acest caz.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM: Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon

Dacă e primăvară, e timpul pentru o verificare tehnică de sezon. Alege întotdeauna un Centru de Service Autorizat Mercedes-Benz, pentru a beneficia de cele mai bune servicii auto pentru mașina ta, efectuate de profesioniști. Ofertă specială, la Materom:

Degustări dulci pentru evenimente, la Cofetăria Cristina, oricând, cu programare! DISCOUNT pentru cei care încheie contracte în Aprilie

Ce veste bună! Acum, la Cofetăria Cristina poți programa oricând îți permite programul o degustare pentru...

Se fac angajări la Crama Veche, Amicii Building, Fan Courier, Ideal Print! NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută barman, Ajutor bucătar, Pizzer, ospătar și femeie pentru curățenie.  AMICII BUILIDNG angajează Contabil cu experiență, dedicat și orientat spre performanță, iar Ideal Print caută Graphic Designer. Noi locuri de muncă - la Ideal Print, Fan Courier, STEWO PLAST Năsăud și GB Instaplan, Oferta completă, mai jos: