-1 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 22, 2025

33 de profesori necalificați în școlile din județ. Cel mai mare deficit la Fizică și Matematică

Potrivit șefului Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, Cristian Nicula, din totalul de 3.637 de cadre didactice din județul nostru, doar 33 sunt necalificate. Cel mai greu de ocupat sunt posturile pentru materiile Fizică și Matematică.

Conform datelor prezentate de inspectorul școlar general în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, în Bistrița-Năsăud, din totalul de 3.637 de posturi didactice, 3.604 sunt ocupate de profesori calificaţi şi 33 de profesori necalificați.

Cristian Nicula a explicat faptul că cei necalificați nu au absolvit în specialitatea pe care o predau, însă toți au studii superioare. Cel mai dificil de ocupat sunt posturile pentru catedrele de Fizică și Matematică, situația fiind foarte bună la capitolul învățători.

Acesta a mai anunțat faptul că 49.500 de elevi vor urma cursurile în anul școlar 2023-2024, cu 1.500 mai mulți față de anul școlar trecut (48.000 elevi), ca urmare a întoarcerii în țară a multor familii cu copii, înființării noilor creșe sau a numărului mai mare de elevi care au intrat la liceu față de cei care au absolvit.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Cea mai mare problema la Matematica si Fizică…si când stăm să ne gândim că unii directori fac tot ce pot ca să înlăture profesorii cu experiență, pensionarii in special, pe simplul motiv că din perspectiva lor (a directorilor), nu sunt ceea ce trebuie și că trebuie făcut loc pentru personalul tânăr, nespecializat, și fără experiență de predare a materiilor care sunt asa de importante.

    • Dacă e pensionar, însemna că a muncit, s a uzat, s a perimat!!! E vremea sa se odihnească, sa se plimbe, sa se bucure de nepoți!! Sunt mulți tineri cu vocație pt meseria de dascal, dar nu au loc de…. Interese!!! Și ei au nevoie de o pâine pe masa!!! Știu sa folosească tehnologia, și au nevoie de sprijin și încredere!!! Sa mulțumim domnului pentru pensie, și sa o mâncăm sănătoși!!!

  2. Ce vorbiți măi ia urmăriți saiturile de titularizare și definitivat și vedeți că cel puțin 50 la sută din cadrele didactice din județ au vechime in sistem peste 5 și chiar și 10 ani și au note de 2,3,4 și 10 la sută i-au și pensii și salarii și sunt expirați învață o dată cu elevii și mai au pretenții și la rezultate școlare când ei scot pe bandă rulantă analfabeți să le fie rușine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.