0.8 C
Bistrița
luni, noiembrie 18, 2024

FOTO: Legendarul Saporo și alte personaje din Bistrița, de admirat la galeria Arcade 24, alături de absențele încercuite ale sculptorului Max Dumitraș

S-a animat ieri seară Galeria Arcade 24 ca-n vremurile bune: sculptorul Max Dumitraș, dar și pictorul Marian Coman au inaugurat o expoziție cu totul specială. De pe pereți vă zâmbește ironic nemuritorul Saporo, dar și alte personaje ale Bistriței contemporane… 

„Pe lângă faptul că suntem prieteni, că ne știm de foarte multă vreme și avem afinitatea asta pentru frumos – ceea ce face Max este extrem de bine stăpânit tehnic. Ideea e limpede și clară, iar lucrările lui sunt impecabile. Sunt rotunde.

Îmi place să cred că și eu mă îndrept tot spre așa ceva, chiar dacă eu merg pe o reprezentare realistă, figurativă, nu am nicio legătură cu abstractul… Dar și mesajul meu este limpede și stăpânit. Sculpturile lui Max Dumitraș mergeau la fel de bine și cu pictura abstractă, dar și cu povestea mea…

Suntem surprinși că a venit atâta lume… Reacțiile din partea publicului au fost pozitive. Mulți nu știau că pictez. Lumea a fost plăcut impresionată. Sunt convins că le-am oferit o seară cel puțin agreabilă tuturor, împărtășind cu ei aceste povești…”, a explicat Marian Coman pentru Bistrițeanul.ro.

Cam toate lucrările sunt noi… Cu excepția tabloului cu Saporo, pictat prin 2015-2016, cu puțin timp înainte să se prăpădească…”, ne-a mai explicat Marian Coman. 

Maxim Dumitaș a mărturisit pentru Bistrițeanul.ro că nu a mai expus la galeria Arcade 24 de 10 ani. „M-am gândit să vin cu sculptură de interior, de data asta. Sunt niște studii despre proiectele mele, majoritatea sunt lucrări mari, împrăștiate în toată Europa, în diferite variante. Lucrarea intitulată „Pieta”, de pildă, este în Franța, la Târgu Jiu, în Spania și Germania… Din ciclul Absențe Încercuite există vreo 6 în toată lumea. Am ales să expun împreună cu Marian Coman pentru că și el lucrează la scară monumentală.

Este o relație anume între figurativ și abstract. Și el aplică în pictura lui un figurativ care tot modern este. Figurativul nu poate fi consumat niciodată. Și depinde mult cum îl faci.

Pornind de la ideea verigii – o verticală și o orizontală – și ajungând la simbolul absenței încercuite. De fapt este un cerc care pleacă de la un fel de îngrădire și ajunge într-un spațiu al libertății, al ieșirii omului din absență. În realitate, golul încercuit nu este niciodată gol. E plin întotdeauna, fie și numai cu privirea ta… Sculptura mea plutește practic în spațiu. E un fel de încercuire a unui segment de văzduh care poate fi locuit de orice vrea privitorul…

Este o problemă filosofică aici. Este o propunere de sculptură… Pentru că mă interesează noțiunea de filosofie a sculpturii”, a explicat sculptorul Maxim Dumitraș pentru Bistrițeanul.ro.

Îmi plac vernisajele în care oamenii nu se mută plictisiți de pe un picior pe altul, ci discută cu artistul, pun întrebări și încearcă să înțeleagă ceva. Criticul care vorbește despre lucrări nu trebuie să închidă drumul publicului spre lucrări ci trebuie să-l deschidă. Iar Vasile Duda exact asta face – deschide drumul publicului spre expoziție…”, a mai remarcat sculptorul Max Dumitraș.

Tabloul cred că a fost pictat prin 2019, când locuiam în chirie, pe Șincai. A fost inițial o fotografie. Marian Coman m-a fotografiat, a fost încântat că a prins și pisica alergând prin spate… A pictat tabloul după acea fotografie.

L-am văzut și în stadiul de schiță… Cămașa aceea din tablou încă o mai am. Șlapii nu-i mai am, pisica, din păcate, a murit… Dar încă există și basca!”, ne-a povestit amuzat Silviu Costea, unul dintre personajele pictate de Marian Coman. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege anvelopele și roțile complete de iarnă Mercedes-Benz, pentru a călători fără griji

MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă 30% reducere* la manopera de montare, la achiziția de anvelope sau roți complete de iarnă Mercedes-Benz. Grăbește-te, campania este valabilă doar până la 31 Decembrie 2024!

REDUCERI la Fashion Baby Store Bistrița: 35 la sută DISCOUNT la toate hăinuțele de copii din stoc

Rochițe roșii sau verzi, pantofiori de lac, costumașe cu papion și alte piese vestimentare cu stil,...

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji? Vino la o verificare GRATUITĂ de sezon, la MATEROM AUTOMOTIVE

Vrei să navighezi prin iarnă fără griji ? Vino la o Verificare GRATUITĂ de sezon a autovehiculului tău, efectuată de experții de la MATEROM AUTOMOTIVE.