-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

21 de incidente sau fapte ilegale, semnalate în campania electorală în Bistrița-Năsăud

De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 21 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, în Bistrița-Năsăud, potrivit informațiilor furnizate de IPJ BN. Dintre acestea, 10 sunt în curs de verificare și 5 nu s-au confirmat.

6 sesizări nu au fost de competența M.A.I., așa că au fost transmise pentru competentă soluționare altor autorități, respectiv Autoritatea Electorală Permanentă.

Cele mai frecvente sesizări au vizat afișarea mijloacelor de promovare electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale – 9 sesizări, distrugerea sau deteriorarea materialelor electorale – 2 sesizări și posibile fapte de corupere a alegătorilor –2 sesizări”, au declarat pentru Bistrițeanul.ro reprezentanții IPJ BN.

Nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale. Totodată, s-au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni.

La nivel național, de la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, în medie aproximativ 43 evenimente/zi, față de 46 evenimente/zi la alegerile anterioare.

Cele mai frecvente sesizări au vizat distrugerea sau deteriorarea materialelor electorale – 375 de sesizări, posibile fapte de corupere a alegătorilor – 156 de sesizări și afișarea mijloacelor de promovare electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale – 140 de sesizări.

Efectivele MAI au aplicat 453 de sancțiuni contravenționale, respectiv 257 de amenzi în valoare de peste 187 de mii lei și 195 de avertismente. Totodată, s-au întocmit 412 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.