-3 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

1800 porții de pâine sfințită cu vin, credincioșilor din parohia bisericii Sfântul Gheorghe. Slujba de Înviere, transmisă live

Însoțit de doi voluntari care purtau într-o lădiță zeci de porții de anafură – tânărul preot Ioan Vlașin de la Biserica Sfântul Gheorghe a pornit dis-de-dimineață să-și viziteze credincioșii. Spre deosebire de alți ani, din cauza pandemiei de coronavirus, credincioșii nu au mai avut voie să vină la biserică după pâinea sfințită cu vin.

Am crescut într-o familie de preoți… Dar de când sunt, n-am mai pomenit o asemenea situație… Cât despre participarea oamenilor la slujbele religioase, sunt bune toate aceste măsuri. Doamne ferește să se formeze aici vreun focar și să se îmbolnăvească vreun om…”, ne-a mărturisit Ioan Vlașin. 

Tânărul slujește la penitenciar, fiind îmbisericit la Biserica Sfântul Gheorghe, de pe Calea Moldovei. Preotul ne-a povestit că încă de ieri, alături de voluntari, au început să ducă nafură credincioșilor. Dotați cu mănuși, măști de protecție și ecusoane, și respectând toate condițiile impuse de autorități. „Chiar dacă nu s-a putut păstra tradiția anilor trecuți, e bine că s-a găsit o metodă… Suntem oameni și vrem să ne ajutăm semenii…”, a admis preotul Ioan Vlașin.

Acesta a precizat că în parohia Sfântul Gheorghe s-au distribuit 1800 de porții cu anafură. 

I-am întrebat și pe cei de la magazinele din parohie… Selgros, Kaufland, Lidl, Unicarm… Poate preotul le-o fi dus acasă, dar fiind la lucru mulți dintre angajați, nu știm câți vor și primi. Așa că ne-am gândit să le ducem și lor… Vom distribui șefilor de magazine. Ei vor distribui mai departe celor care doresc”, a mai spus preotul Ioan Vlașin.

Diseară, la slujba de Înviere, alături de noi vor fi doar 6 voluntari. Ei vor lua Lumină și vor merge prin parohie, pentru a da Lumină celor care solicită… E mult de mers, nu e o parohie compactă. Am împărțit voluntarii pe zone”, a mai explicat preotul.

Ioan Vlașin ne-a mai mărturisit că – simțind nevoia credincioșilor de a participa la slujbe, acestea au început să fie transmise live. „De când s-a instituit starea de urgență, am început să transmitem slujbele și pe Facebook. Știm că oamenii își doresc să vadă biserica și iconostasul… Așa că le venim astfel în ajutor”, a mai spus Ioan Vlașin.

Slujba de Înviere va putea fi urmărită accesând pagina Parohia ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.