Bistriţa este invadată azi de flori şi candele: este Ziua morţilor, ziua în care cimitirele din oraş sunt luate cu asalt, circulaţia este dată peste cap în zona industrială, iar mormintele se luminează.
Se crede că în noaptea de 1 noiembrie, Lumea de Dincolo îşi deschide porţile. Şi că sufletele celor dispăruţi intră în tainice legături cu cei vii.
Cimitirul de pe Tărpiului, dar şi cel de pe strada General Grigore Bălan, se însufleţesc azi, încă de la primele ore ale dimineţii.
Străzile şi intersecţiile din Bistriţa sunt invadate de sute de candele şi lumânări, crizanteme sau dalii în ghivece.
„An de an, cerul coboară pe pământ și stelele se amestecă printre lumânări și flori, udate de lacrimile dorului după cei plecați la Domnul. Așa ne-au învățat strămoșii, să nu-i dăm uitării și să le prelungim dragostea prin cea mai scurtă rugăciune: „…în veci pomenirea lor”. O punte și o scară către sufletele lor.
Fiecare luminiță deasupra mormintelor este un petic de cer… Făcându-ne vreme să depănăm amintiri din caierul vremurilor trecute, ne simțim ca la «masa tăcerii» lui Brâncuși, trecând pe sub Poarta Sărutului… Le înălțăm sufletele pe «coloana infinitului» spre cer, cu dorința ca în veci să fie pomenirea lor…”, explica preotul protopop Alexandru Vidican, referindu-se la semnificaţia zilei de 1 noiembrie.
Ziua Morţilor sau Luminaţia este un obicei care se practică pe 1 noiembrie, cu precădere în Transilvania, Banat şi Maramureş. Locuitorii acestor zone obişnuiesc să meargă la mormintele celor dragi, să le cureţe de buruieni. Se pun flori şi se aprind lumânări, la morminte.
La cererea familiilor, preoţii ortodocşi sau catolici oficiază scurte slujbe de pomenire pentru sufletele celor dispăruţi.
Etnologii afirmă că, la origini, este vorba despre o sărbătoare de rit catolic, Ziua tuturor sfinţilor. Ea se desfăşoară încă din secolul al VII-lea, însă a fost îmbrăţişată şi de ortodocşi sau neoprotestanţi.
Sunt însă şi sate în Ardeal în care această sărbătoare nu este marcată deloc.
În calendarul catolic, Luminaţia reprezintă Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, fiind o sărbătoare catolică fără nicio conotaţie macabră. Este, poate, singura zi din an în care oamenii îşi permit să glumească în cimitir. Pentru unii este singura zi în care familia se reîntregeşte, sau singura zi în care bucuria de a-ţi aminti de cei trecuţi în nefiinţă ar trebui să depăşească tristeţea dispariţiei.
În Epistola către Tesaloniceni, Sfântul apostol Pavel scria „Fraţilor, despre cei care au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să vă întristaţi ca ceilalţi care nu mai au nădejde. Pentru că, dacă credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El…”, scria Apostolul Pavel într-una din Epistolele sale către Tesaloniceni.
Cum a început totul…
În anul 835, papa Gregor al IV-lea a decretat ziua de 1 noiembrie ca sărbătoare religioasă închinată sufletelor martirilor credinţei. Acesta încerca astfel să desfiinţeze serbările păgîne şi să-i creştineze pe bretoni, irlandezi, englezi şi alte popoare de origine celtă.
Tradiţia laică a fost însă mai puternică şi, în cele din urmă, sărbătoarea a îmbinat atât elemente din vechile ritualuri, cât şi elemente creştine.
Două secole mai târziu, în anul 1006, Papa Johannes al XVIII-lea a decretat ziua de 2 noiembrie drept Ziua Morţilor. În Marea Britanie, Ziua tuturor sfinţilor s-a numit All Saints Day sau All Hallows Day, iar seara de dinaintea ei, All Hallows Evening.
În timp, prin prescurtare, s-a ajuns şi la Halloween – sărbătoarea celebrată în occident în noaptea de 31 octombrie/ 1 noiembrie.
