Sfântul Vasile cel Mare (primul ierarh care a întemeiat spitale și aziluri pentru săraci pe lângă biserici) este prăznuit pe 1 ianuarie, în prima zi a Anului Nou. Se spune că în noaptea de Sfântul Vasile cerul se deschide de trei ori pentru câte o clipă. Tradiții, în satele din Bistrița-Năsăud:

Aproape 600.000 de români îşi celebrează astăzi onomastica, numele Vasile provenind din grecescul basileios, care semnifică  „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. 

Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în jurul anului 330, la Cezareea Capadociei. A primit de mic o educație creștină aleasă, studiind cu filosofii timpului, în Constantinopol şi ulterior la Atena. Aici s-a împrietenit cu Sfântul Grigorie de Nazianz şi cu viitorul împărat Iulian Apostatul.

În 355 s-a întors la Cezareea Capadociei, unde a profesat un timp retorica. A primit apoi botezul, a renunţat la lume şi a intrat în monahism, împărţindu-şi averea săracilor.

Pentru a se instrui în viaţa ascetică a călătorit în Siria, Palestina, Egipt şi Mesopotamia. La întoarcere, s-a retras în Pont, pe malul râului Iris, unde a fondat o mănăstire.

În acest timp a scris Regulile vieţii monahale, mari şi mici, care se păstrează până azi în mănăstirile ortodoxe. Tot aici s-a retras pentru un timp şi prietenul său, Sfântul Grigorie de Nazianz, cu care Sfântul Vasile a alcătuit o celebră culegere de texte despre frumuseţea vieţii spirituale: Filocalia.

În 364 a fost hirotonit preot, iar din 370 a fost episcop în Cezareea Capadociei, unde a păstorit cu mare autoritate până la moartea sa, pe 1 ianuarie 379.

Sfântul Vasile a fost nu doar un mare învăţat şi un aspru ascet, ci şi un vrednic episcop şi un mare filantrop.

A înfiinţat în Cezareea Capadociei câteva instituţii de asistenţă socială precum un azil, o ospătărie, o casă pentru reeducarea fetelor decăzute, şcoli tehnice şi spitale, chiar şi pentru leproşi. Toate aceste aşezăminte sunt cunoscute sub numele generic de Vasiliada.

După moarte a primit numele de Vasile cel Mare, fiind sărbătorit pe 1 ianuarie în fiecare an.

Tulburătoare pilde şi vorbe de înţelepciune au fost cuprinse în lucrarea Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi Cuvântări, publicată de Editura Institutului Biblic.

Greu de prins este cuvântul adevărului și lesne poate scăpa…

„Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a dat uzul vorbirii, ca să ne descoperim unii altora simțămintele inimilor, și, datorită naturii noastre comune, să facem cunoscute celorlalți oameni gândurile noastre, dându-le la iveală ca din niște cămări ascunse ale inimii.

Dacă am fi alcătuiți numai din suflet, ne-am înțelege unii cu alții numai prin gândire. Dar, pentru că sufletul nostru își zămislește gândurile în ascuns, în trup, ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte și de nume ca să facem cunoscute cele aflate în adâncul nostru.

(…) Dacă e tăcere adâncă și liniște, cuvântul poposește în urechile ascultătorilor ca într-un port liniștit și nebântuit de vânturi. Dacă însă zgomotul făcut de ascultători suflă împotriva lui ca o furtună cumplită, atunci cuvântul naufragiază, risipindu-se în aer…

Faceți așadar, prin tăcere, liniște cuvintelor mele. Poate că vă vor părea folositoare unele din gândurile aduse de cuvintele mele…

Greu de prins este cuvântul adevărului și lesne poate scăpa celor ce nu sunt cu luare-aminte. De aceea, Duhul a rânduit ca el să fie scurt și strâns, să spună mult în puține cuvinte, ca prin scurtimea lui să poată fi ușor de ținut minte…”

Tradiții în prima zi a anului, în satele din Bistrița-Năsăud

Tradiţia populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate. Motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an, să-şi pun un gând bun, ca să le meargă bine tot anul.

Legenda populară spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu să-i dea o zi, iar Domnul i-a dat-o chiar pe cea dintâi – Ziua Anului Nou. Fericit, Sfântul Vasile a luat un clopoţel, i-a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze lucruri bune. De aceea, de Sfântul Vasile există obiceiul de a ura.

Pe 1 ianuarie, copiii obişnuiau să meargă cu sorcova din casă în casă, pentru a le ura oamenilor bogăţie şi sănătate. 

Sorcova era confecţionată, la început, din rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vişin, prun) sau de trandafir. Crenguțele erau tăiate şi puse în apă la înmugurit şi înflorit în ziua de Sfântul Andrei (30 noiembrie) sau de Moş Nicolae (6 decembrie).

Apoi, sorcova a început să fie realizată dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu beteală şi cu un fir de busuioc în vârf. În Bucovina, sorcova are ataşat și un clopoţel.

Copiii îşi sorcovesc părinţi şi rudele apropiate, apoi pornesc, câte doi-trei, să colinde vecinii. În timpul uratului, aceştia ating ritmic cu sorcova uşa sau fereastra, dacă se colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă se colindă înăuntru. După terminarea colindatului, sorcova se păstrează peste an, agăţată de peretele de la răsărit al casei sau la o icoană. 

La Ardan, între Crăciun şi Anul Nou, femeile nu aveau voie să împungă cu acul, ca să nu intre lupul între oi. Nu era indicat nici să speli sau să faci leşie, până la sfinţirea apelor de Bobotează. Nimeni nu îndrăznea să toarcă, de teamă că fetele din casă nu se vor mai mărita un an întreg.

În satele din amontele Văii Ţibleşului – femeile nu aveau ce căuta în vizită – nici în ajun, nici în prima zi de An Nou.

Se considera că femeia aduce doar sărăcie la casa omului. Dacă vreuna nu ştia sau uita de interdicţia aceasta – unul dintre bărbaţii casei trebuia să iasă şi s-o alunge „ca pe-o lepădătură”, de preferinţă chiar să arunce după ea cu jar din sobă…

Pentru noroc la vite în noul an, pentru prinderea roiurilor de albine din vara ce va veni – în ajun de An Nou nu e bine să dai din casă lapte sau miere. Căci astfel îţi înstrăinezi şi norocul. La Dobricel, pe masa de Anul Nou nu se pun bucate de pasăre (care scurmă, dând cu picioarele înapoi, ceea ce ar readuce trecutul cel rău în noul an), ci doar bucate de porc – care scurmă cu râtul tot înainte.

Dacă cerul este senin de Anul Nou, se spune că anul va fi bun. Dacă este ger şi zăpadă sclipitoare pe străzi – începe un an prosper, cu multe nunţi. Tot prosperitate se anunţă şi dacă vântul bate dinspre sud, în noaptea dintre ani.

Vântul din nord, în schimb, aduce vreme rea, iar cel de la răsărit „promite” foamete şi calamităţi. Vântul dinspre vest e semn de spor la lapte şi peşte, dar vesteşte şi moartea unei persoane importante. Dacă vântul nu sufla deloc era semn de bunăstare și bucurii.

Pe Valea Ţibleşului, la Târlişua – fetele ieşeau la miezul nopţii afară, la un gard de nuiele.

Legate la ochi cu o basma, fetele numărau parii din gard de la 9 la 1. Parul care se nimerea să fie numărul 1 era legat de fată cu un fir roşu, pentru a-l recunoaşte în dimineaţa Anului Nou.

Cu noaptea-n cap, pe 1 ianuarie, fetele ieşeau să vadă ce au ales. Dacă parul era înalt şi drept, se considera că la fel le va fi şi ursitul. Dacă nu – viitorul soţ va fi scund şi strâmb ca parul ales.

Foto @ Arhivă

Sursa @ Sărbătorile ciclului social şi calendaristic. Munci şi zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului – autori: Vasile Filip şi Menuţ Maximinian