-4 C
Bistrița
duminică, februarie 23, 2025

Proaspătă absolventă a Liceului de Arte din Bistrița, găsită moartă în casă!

Vise mărețe, planuri, speranțe, lumina ochilor unui tată și a unei mame s-a stins în această dimineață! O proaspătă absolventă a Liceului de Arte a fost găsită moartă, în casă. Tânăra aplicase la o Universitate de Arhitectură din Danemarca. Dar nu a mai apucat să-și vadă visul împlinit.

O fire veselă, optimistă, visătoare și cu planuri mari, un copil cu bucle și păr roșcat, o domnișoară ce iubea arta – așa e descrisă Luci Buzilă.

Originară din Poiana Ștampei, Luci a venit la Liceul de Arte Corneliu Baba din Bistrița, acum patru ani. S-a împrietenit rapid cu una dintre colege, Denisa, și au devenit nedespărțite.

„Pentru mine, ea e ca și fata mea adoptivă. A fost colegă cu Denisa încă din clasa a IX-a, din cel de-al doilea semestru. Din clasa a X-a, fetele noastre au stat împreună în același apartament. Au învățat și s-au distrat împreună. Au aplicat pentru Danemarca împreună. A fost cu noi în vacanțe. Era ca și parte a familiei noastre”, a povestit, în stare de șoc, Gabriela P., mama Denisei.

În 28 iulie, Luci și Denisa ar fi trebuit să afle dacă au fost acceptate în Danemarca, la Arhitectură. Rezultatul însă nu mai contează pentru Luci.

Aceasta a fost găsită moartă, în propria casă, în această dimineață.

„Aseară a povestit pe messenger, până după miezul nopții cu Denisa. Au râs, și-au făcut planuri etc. Azi la amiază am aflat că a murit. S-a pus la somn și nu s-a mai trezit. Doar ce am fost la Festivalul Celtic, în weekend. Suntem șocați”, a mai povestit Gabriela.

Odată ce vestea s-a răspândit, mesajele de adio au început să curgă pe pagina de Facebook a acesteia.

Luci a lăsat în urmă doi părinți și un frate mai mare, IT-ist în Cluj.

Familia așteaptă rezultatele autopsiei pentru a vedea care a fost cauza decesului.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița

AMICII BUILDING angajează Inginer proiectant Instalații. Locuri de muncă, disponibile și la Cabinetul de psihologie Sutea Rozalia își extinde echipa și caută logoped și pedagog de recuperare. Noi locuri de muncă, disponibile în Bistrița, la depozitul AnnaFiori.ro Sărata, STEWO Năsăud sau Restaurant Arena by Casa EMA.

RUBIN Dragobete Drive – Pentru o dragoste care merge mai departe cu Kia, Suzuki, Ssangyong și MG!

Rubin Motors Bistrița – dealer autorizat Kia, Suzuki, Ssangyong și MG îți propune să sărbătorești iubirea cu o experiență auto memorabilă! Participă la campania specială „Dragobete Drive" și ai șansa de a câștiga și o cină romantică la Hotel Roser House – un loc de poveste pe malul lacului Colibița, unde iubirea și peisajul montan se întâlnesc perfect.

5 Soluții simple pentru a-ți atinge obiectivele majore

Achiziționarea unei proprietăți imobiliare, a unei mașini, investiția în educație sau orice alt obiectiv major cu impact pe termen lung poate părea o provocare atunci când apare partea financiară. Însă, există soluții la îndemână care îți vor facilita accesul către planurile tale. Trebuie să știi unde să le cauți și cum să le accesezi.